Categories: Actualitate

După elevi şi dascălii intră în examene

Natalia Bumbac

Procentul de promovabilitate la examenul de Bac a crescut de la 56,21 la sută la 57,01 la sută, în judeţ, în urma soluţionării contestaţiilor. Absolvenţii liceelor din judeţ au depus 928 de cereri de reevaluare a lucrărilor. Dintre acestea, doar 340 au fost admise.
Încep înscrierile pentru următorul examen de Bac
„Apreciez ca fiind bună, această sesiune a bacalaureatului. Despre cei 10 elevi eliminaţi din examen, pot să spun că a fost riscul lor şi atunci au trebuit să suporte consecinţele. Au fost informaţi despre regulamentul de desfăşurare al examenelor, dar cu toate acestea, l-au încălcat. Suntem sub media naţională la promovabilitate, dar ţinta noastră pentru anul viitor este să trecem peste această medie. Anul trecut nu am avut nici o unitate de învăţământ cu promovabilitate 100 la sută, pe când anul acesta avem două licee, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, din Petroşani şi Liceul Teologic „Sfânta Elena“, din Prislop. Un alt aspect este faptul că anul trecut am avut elevi cu medii de 10, anul acesta nu, în schimb au fost foarte multe note individuale de 10. La matematică, de exemplu, au fost 74 de elevi care au primit nota 10”, a declarat Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general al judeţului Hunedoara. Elevii care nu au promovat de data asta, se pot înscrie pentru următoarea sesiune, din august-septembrie. Înscrierile încep astăzi.
Calificative bune
Pe de altă parte, şi profesorii de la noi din judeţ care au fost admişi la proba scrisă a Definitivatului, intră astăzi în examen. Pentru acest test a fost organizat un singur centru de examinare, la Liceul Teoretic ”Sabin Drăgoi”, din Deva. Înainte de a fi admişi la proba scrisă, profesorii au trebuit să îndeplinească un set de condiţii. Media notelor de la inspecţiile speciale la clasă să fie minimum 8, mai mare decât anul trecut, când media minimă a fost 7. De asemenea, trebuie să aibă stagiul de predare la catedră de minimum un an şi să fi obţinut calificativul parţial pentru anul şcolar în curs ”bine” sau ”foarte bine”. Cei mai mulţi candidaţi din acest an sunt pentru posturile din învăţământul primar şi preşcolar. Pentru această etapă a definitivatului s-au înscris 191 de dascăli hunedoreni. Examenul va începe la ora 9.00 şi va dura patru ore, timp în care candidaţii vor trebui să redacteze lucrările. Nota pentru promovarea examenului scris trebuie să fie minimum 8, iar rezultatele le vor afla în 19 iulie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

3 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

9 ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

o zi ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

o zi ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

3 zile ago