Actualitate

După ce au fost confirmate patru cazuri de infecţii cu noul virus, la tribunal, doar cu programare

La Tribunalul Hunedoara au fost confirmate patru cazuri de persoane infectate cu noul virus. Cei patru angajaţi sunt în izolare la domiciliu. În aceste con­diţii, preşedintele Tribunalului Hune­doa­ra a­nunţă că sediul a fost igienizat şi dez­infectat, iar mâine, 23 octombrie va fi efectuată o dezinfecţie generală a Tribunalului Hunedoara şi Judecătoriei Deva.
Totodată, pentru ca munca instanţelor, a avo­caţilor să nu fie întreruptă, a fost lansat ser­viciul programări online la Serviciul de registratură şi Compartimentul arhivă începând cu data de 26 octombrie 2020. Informaţii despre acest nou serviciu vor putea fi luate de pe site-ul Tribunalului Hunedoara de astăzi.
Există şi un nou program pentru registratură, de luni până joi, între orele 9 şi 12.30, pentru justiţiabilii şi avocaţii care au făcut în prealabil o programare online pe infosite-ul instanţei, http://tribunalulhunedoara.ro, câte 5 minute/per­soană, atât la tribunal cât şi la judecătorie, şi între orele 8.15 şi 9 pentru avocaţi, consilieri juridici, fără programare. Programul Arhivei este de luni până joi, între orele 8.30 şi 12.30, pentru justiţiabilii şi avocaţii care au făcut în prealabil o programare online pe infosite-ul instanţei, http://tribunalulhunedoara.ro, câte 20 minute/ persoană la tribunal şi 15 minute/persoană la judecătorie. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura