FlashPolitica si administratie

După ce a fost denigrat în campanie, primarul Florin Oancea aduce dovezi că e “curat”

Sorina Popa

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a adus dovada de la Agenţia Naţională de Integritate, cum că nu este vizat într-un dosar de incompatibilitate. Asta, după ce, în campania electorală care s-a încheiat recent edilul şef a fost acuzat că s-ar afla într-o stare de incompatibilitate.

„Au vrut să câştige prin minciună şi manipulare”
„Ca urmare a afirmaţiilor calomnioase apărute în spaţiul public, în timpul campaniei electorale, cum că m-aş afla într-o situaţie de incompatibilitate şi sunt cercetat de Agenţia Naţională de Integritate, am solicitat A.N.I. să mă verifice sub acest aspect şi să prezinte un punct de vedere oficial. După cum A.N.I. precizează în documentul ataşat (foto), pe care l-am primit în cursul zilei de ieri, <<nu a fost identificată nici o lucrare de evaluare în care să aveţi calitatea de persoană evaluate, respectiv nu a fost întocmit nici un raport de evaluare în ceea ce vă priveşte.>> Este încă o dovadă că am fost supus unei operaţiuni de denigrare de cea mai joasă speţă, pe toată durata campaniei electorale, de către nişte contra-candidaţi care nu au putut depăşi nivelul frustrărilor personale şi minciunilor ordinare.Aşa au încercat să câştige funcţia de Primar al Devei, prin minciună şi manipulare, în cea mai murdară campanie electorală din ultimii 30 de ani. Doar că devenii nu i-au crezut! Eu sunt un om cinstit, cu credinţă în Dumnezeu şi iubire faţă de semeni. Devenii, în mare parte, mă cunosc. Aşa am fost şi aşa voi rămâne! Vă mulţumesc, dragi deveni, pentru că m-aţi sprijinit şi m-aţi votat şi nu aţi plecat urechea la minciuni! Acum am în faţă un mandat complet şi am alături echipa de consilieri locali ai PNL pe care dumneavoastră aţi votat-o. Împreună cu ei şi cu dumneavoastră pornim în forţă la acest drum de patru ani, în care proiectele începute şi multe alte proiecte noi se vor materializa. Pentru mine, asta contează: bunăstarea devenilor şi dezvoltarea Devei. În rest, sper ca frustraţii care m-au calomniat să găsească drumul spre lumină!”, a scris Florin Oancea, pri­marul Devei, pe pagina sa de socializare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura