România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00. CFR Călători a anunţat că trecerea la ora de vară nu va afecta mersul trenurilor, dar vor fi mici întârzieri pentru garniturile aflate în circulaţie între orele 3.00 şi 4.00 (ora de iarnă). După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.
Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…
Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…
Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…
Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…
O femeie din Uricani a ajuns la judecată după ce a împrumutat unui bărbat din…
Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…