Cea de-a 10-a ediţie a celei mai mari competiţii off-road din Europa, Transilvania Adventure Trophy, se va desfăşura în judeţul Hunedoara, începând de duminică, 10 iulie.
De la linia de start, vor porni amatori de senzaţii tari, sosiţi din 13 ţări ale lumii, dar şi din România. Cele 80 de echipaje participante vor avea de parcurs între 60 şi 80 de kilometri pe zi, pe un traseu plin de obstacole naturale din zonele montane din judeţ. Startul oficial se va da duminică, la ora 12.00, din Piaţa Victoriei din Deva, urmând ca la ora 14.00, să înceapă, la Pădurea Bejan, etapa Prolog de calificări. Cei rămaşi în competiţie vor putea participa, mai apoi, la clasa Hobby sau la clasa Extreme, categorii la fel de grele, însă cu grad diferit de risc. Competiţia se va încheia vineri, 15 iulie, cu o probă desfăşurată prin apă, după care va fi organizată festivitatea de premiere. Aceasta va avea loc la complexul AquaLand din Deva şi va fi urmată de o petrecere la care este invitată artista Ellie White. (C. Ghenea)
La sosirea pompierilor, focul se manifesta la o magazie folosită pentru uscarea lemnelor, cu o…
Pompierii intervin cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar la fața locului…
Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…
„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…
Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…
Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…