Sport

Dublă victorie pentru Centrul de Excelenţă Deva

Centrul de Excelenţă „Tricolor 11” Deva a obţinut două victorii în competiţiile în care este angrenată, ambele în deplasare. Astfel, echipa antrenată de Dan Stupar şi Marius Sîrbu a învins pe CFR Simeria în campionatul naţional Under 17 şi pe Pandurii Tg. Jiu în Liga Elitelor Under 17.

Succese la diferenţă de trei goluri
Lider autoritar în seria 7 a campionatului naţional Under 17, Centrul de Excelenţă Deva s-a impus fără probleme în duelul cu CFR Simeria, echipă aflată pe locul 6 în clasament. Tricolor 11 Deva a câştigat cu 4-1, prin reuşitele lui Negrea, Moldovan, Moga şi Mirescu, în timp ce golul gazdelor a fost semnat de Ceta. Tinerii juniori deveni au obţinut o victorie importantă şi în Liga Elitelor Under 17, impunându-se cu 5-2 pe terenul celor de la Pandurii Tg. Jiu, prin golurile marcate de Dobrai (2), Şteau (2) şi Vidican. În această competiţie, Tricolor 11 Deva ocupă locul 10, cu 20 de puncte.

Angrenaţi în etape intermediare
Astăzi şi mâine, echipele hunedorene implicate în campionatul naţional de juniori vor disputa etape intermediare. Astfel, în campionatul naţional Under 19, seria 7, CFR Simeria va juca în deplasare cu CSŞ Caransebeş, astăzi de la ora 12.00. De la ora 14.00, echipa simeriană va întâlni gruparea din Caraş Severin şi în campionatul naţional Under 17. Tot azi, de la aceeaşi oră şi în aceeaşi întrecere, Centrul de Excelenţă Deva se va confrunta pe teren propriu cu LPS Sebeş iar în Liga Elitelor Under 17, juniorii deveni vor juca mâine, de la ora 14.00, cu LPS Bihor, meciul având loc tot pe stadionul „Cetate”. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura