Comunitate

Drumurile şi lemnele, în atenţia primarului din Vaţa de Jos

04 Milu-Folescu-primar-vata-5Magdalena Şerban

Primarul din Vaţa de Jos, Milu Folescu (foto), nu se plânge că nu are ce băga pe foc, iarna aceasta. Pentru instituţia primăriei, căminele culturale şi şcolile din comună, are pregătit un stoc de lemne pentru doi ani.

„Ne-a dat Dumnezeu pădure, aşa că avem şi lemn. Vânzarea de masă lemnoasă ne aduce, anual, bani la bugetul local. Dacă în 2015 am avut marcaţi doar 8.000 de metri cubi, pentru 2016 avem aproape dublu, adică 14.000 de metri cubi. Am stabilit deja cota pentru anul viitor şi de asta ştim şi calculele. S-au şi făcut marcajele. Vom avea şedinţă de Consiliu Local în cadrul căreia vom stabili preţul pe metru cub şi urmează să scoatem la licitaţie lemnul respectiv. În ce priveşte problemele de care ne-am tot plâns, referitoare la transportatorii de masă lemnoasă, care ne stricau drumul spre Basarabasa, problema s-a rezolvat. Acel transportator ce căra lemn din zonă ne dădea ceva bătăi de cap. Acum şi-a terminat treaba. Ca să se ajungă în drumul judeţean dintr-un drum forestier, inevitabil trebuia să se treacă şi pe un drum comunal. Şi uite aşa ni se deteriorau drumurile. Oricum, în următoarea şedinţă, împreună cu consilierii, vom aproba limitarea tonajului transportat pe drumurile din comună. Pentru că, dacă nu facem asta, tot timpul vom avea asemenea probleme. Iar cei cu lemnul pleacă şi drumurile noastre rămân stricate”, spune Milu Folescu, primarul din Vaţa de Jos.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura