Drumurile comunale, încă sub lupa conducerii din Balşa

Magdalena Şerban

Drumurile comunei Balşa au rămas active pe lista anuală a investiţiilor pe care admi­nistraţia publică locală le are în proces de materializare. Cu cât banii provin din surse ex­terne de finanţare, aşa cum e Uniunea Europeană, cu atât e mai bine.

…unele necesită asfaltare
„Recent, am modernizat din bugetul local circa 300 de metri de drum din zona primăriei, asfaltul fiind aici vechi de vreo două decenii. A trebuit decopertat şi turnat din nou, ((craterele)) fiind unele de speriat pentru orice şofer. Mai avem un proiect din 2019, care deşi a luat startul la timpul res­pectiv, din pricina faptului că societatea exe­cutantă a intrat în faliment, am fost blocaţi cu finalizarea lui. E vorba de asfaltarea unui segment de drum din satul Mada (DC24A Mada-Balşa), valoarea totală a lucrării fiind de 430.000 de lei. Constructorul a intrat în pro­cedură de faliment, fiind nevoiţi să reluăm licitaţia, iar acum aşteptăm avizul pentru a da drumul demersului. Banii au fost alocaţi, deoarece în primă fază suportăm noi cheltuiala, urmând să ne fie decontată. A fost accesat prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), mai exact prin Grupul de Acţiune Locală din care facem parte – GAL Sargeţia 1. Am vrea ca anul acesta să ducem la bun sfârşit programul inves­tiţional amintit”, arată Traian Felician Jude (foto), primarul din Balşa. Alesul mai spune că intabularea drumurilor comunale este o condiţie ce e musai să fie bifată în cazul în care se doreşte abordarea noilor axe de finanţare nerambursabilă, iar pasul este unul destul de costisitor pentru orice primărie cu buget mic. Cu toate acestea nu dă înapoi când vine vorba de modernizarea unor obiective, iar de contractarea vreunui împrumut bancar nici nu poate fi vorba, ,, Ne întindem cât ne este plapuma, cum s-ar zice. Nu vream să avem de-a face cu dobânzi şi comisioane plus sume de restituit. Nu într-un an greu şi lovit de incertitudini pande­mice, aşa cum este 2021”, afirmă primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE PENTRU PREVENIREA VIOLENȚEI

Polițiștii au intervenit cu fermitate și promptitudine, în weekendul care s-a încheiat, la sesizările privind…

49 de minute ago

Cum influențează pensulele de machiaj rezultatul final: de la tehnică la rutina zilnică

Machiajul a devenit, pentru multe persoane, o formă de expresie personală și un mod de…

o zi ago

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

2 zile ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

3 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

3 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

3 zile ago