FlashPolitica si administratie

Drumul spre Sanatoriul din Brad va fi reparat de Consiliul Judeţean

Ieri, luni, în urma unei vizite în teren, conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara şi reprezentanţii Primăriei municipiului Brad au stabilit ca, împreună, să demareze toate procedurile necesare pentru reparaţia imediată a drumului spre Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad.

Prezenţi în teren, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, şi administratorul public al judeţului, Costel Avram, împreună cu primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, au evaluat starea în care se prezintă drumul pe ultimii 2,5 km. Este vorba despre sectorul din imediata apropiere a Sanatoriului, care se află într-o stare avansată de degradare după anotimpul rece. Pentru ca lucrările să fie demarate în cel mai scurt timp, cele două instituţii vor face demersurile necesare pentru preluarea în administrarea CJ Hunedoara a sectorului de drum vizat.
„Mai întâi, Consiliul Local al municipiului Brad trebuie să adopte o hotărâre prin care să aprobe transferul drumului către noi, ulterior Consiliul Judeţean va adopta o hotărâre de preluare în administrare. Nu numai drumul în sine prezintă probleme, ci şi zidurile de sprijin, unele grav afectate”, a declarat Mircea Flaviu Bobora.
Administratorul public al judeţului a declarat că lucrările de reparaţii la acest drum vor începe după ce toate formalităţile de transfer vor fi îndeplinite. „Sigur că ne dorim să intervenim cât mai repede, pentru că, până la urmă, sanatoriul din Brad se află în subordinea CJ Hunedoara şi trebuie să asigurăm un acces cât mai facil pacienţilor şi personalului medical. După ce vom parcurge etapele legale, vom interveni cu plombe, iar unde este cazul, cu covor asfaltic”, a declarat Costel Avram.
Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad este unitate sanitară cu paturi, în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, situată pe dealul Măgura, la o altitudine de 450 de metri, într-o zonă nepoluată, împădurită, la o distanţă de aproximativ 4 km faţă de municipiul Brad. Unitatea are un număr de 155 de paturi, repartizate pe două secţii de pneumologie. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura