Drumul spre academie trece prin puşcărie

Uluitor, dar una din căile cele mai simple de a deveni om de ştiinţă, scăpând de avatarurile filtrelor academice, este puşcăria. O analiză interesantă, publicată de Cătălina Cocoloş, pe Mediafax, arată cum şi-au redus pedeapsa mai multe personaje cunoscute nouă, cerând să fie lăsate să folosească timpul de detenţie pentru a elabora cărţi „ştiinţifice”. Aşa se face că Adrian Năstase a scăpat de 45 de zile de puşcărie, Sorin Ovidiu Vântu de 33 de zile, Dinel Staicu de 53 de zile, iar pedofilul Kurt Treptow şi-a redus pedeapsa de la şapte ani la patru ani şi jumătate, pentru că a scris în puşcărie o carte despre Dracula.
În ciuda faptului că această realitate năucitoare ar trebui, la prima vedere, să stârnească hilaritate, ea naşte mai degrabă o întrebare  tristă: ce este puşcăria pentru unele personaje pentru care demagogia, şiretlicul, disimularea, susţinute de bani, sunt principii de viaţă? Pe lângă faptul că situaţia financiară le oferă condiţii de detenţie de lux (telefoane, televizor, hrană specială, blogerit în voie), iată că atât de „greu” trec peste zilele de detenţie, încât primesc şi condiţii speciale pentru a scrie cărţi, plus reducerea semnificativă a pedepsei pentru logoreici. Un profesor universitar în libertate, cinstit, trebuie să facă eforturi uriaşe să îşi găsească timp pentru a elabora o lucrare ştiinţifică, deoarece, cea mai mare parte a timpului, trebuie să muncească, la catedră şi nu numai, statul nu-i dă mâncare şi cazare gratis, ba mai trebuie şi să convingă tot felul de comisii ştiinţifice că merită să-şi desăvârşească cercetarea.
Stau şi mă gândesc, în afară de faptul că nu pot chefui pe Corso şi nu se pot plimba cu şalupa prin Deltă, aceşti puşcăriaşi de lux trăiesc o binemeritată vacanţă, după gratii. Atunci, repet întrebarea in extenso: în ce constă măsura coercitivă a pedepselor lor, cum plătesc infracţiunile comise, de ce ar trebui să-i fie frică vreunui mare politician sau afacerist de puşcărie, de acest blând şi reductibil concediu?
Dintre cei care dau cu pana în puşcării, umilitor, dar de înţeles într-o societate analfabetă, scriitorii de literatură nu beneficiază de nici o facilitate, de nici o reducere a pedepsei, sub cinica lozincă: „lasă-i să putrezească după gratii, mama lor de subversivi fără măcar un yaht!”.