Drumul Hunedoara-Sântuhalm, reabilitat doar la anul

Carmen Cosman

Şoferii care circulă pe DJ 687, între Sântuhalm şi Hunedoara, trebuie să mai aibă răbdare cel puţin până în primăvară, când traficul va fi reluat în condiţii normale. Până atunci, se va circula tot pe o singură bandă pe unele porţiuni de drum.

Lucrări la reţeaua de apă şi canalizare
Ridicat, la nivel declarativ, de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, la rang de autostradă, DJ 687 Sântuhalm – Hunedoara s-a transformat în ultimul timp în calvarul şoferilor. Circulaţia autoturismelor a fost gâtuită pe mai multe porţiuni, din cauza lucrărilor derulate pe proiectul ISPA, de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare. Iar proiectul se va finaliza abia spre sfârşitul anului, urmând ca reabilitarea să se facă în primăvara anului viitor. „Anul acesta, va fi terminat proiectul şi, în primăvara anului viitor, vor demara lucrările de refacere a carosabilului. Firma are bani să aducă drumul la starea iniţială”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ. Acesta este de părere că se va lucra cu o societate specializată în domeniu. În urmă cu patru ani, după modernizarea acestei căi de acces, Consiliul Judeţean Hunedoara a transformat drumul judeţean în unica „autostradă judeţeană“ din România. Moloţ s-a gândit atunci la această denumire neobişnuită, pentru că şoseaua, lungă de 13 kilometri, are două sensuri de mers şi este suficient de lată pentru a fi denumită „autostradă”, după cum a explicat chiar preşedintele CJ.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

MOBILIZARE RAPIDĂ A POLIȚIȘTILOR DIN HAȚEG: BĂRBAT REȚINUT ÎN DOAR CÂTEVA ORE DUPĂ UN CONFLICT IZBUCNIT ÎN TOTEȘTI

Intervenție promptă a polițiștilor după un apel la 112 care anunța că un bărbat a…

o oră ago

Polițiștii din Călan au identificat și reținut un tânăr bănuit de tentativă la tâlhărie calificată

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…

2 zile ago

Bărbat de 39 de ani din Uricani, condamnat la închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…

3 zile ago

„Marea reformă” a lui Ilie Bolojan începe să se prăbușească în instanță

👨‍⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…

3 zile ago