Drumul Hunedoara-Sântuhalm, reabilitat doar la anul

Carmen Cosman

Şoferii care circulă pe DJ 687, între Sântuhalm şi Hunedoara, trebuie să mai aibă răbdare cel puţin până în primăvară, când traficul va fi reluat în condiţii normale. Până atunci, se va circula tot pe o singură bandă pe unele porţiuni de drum.

Lucrări la reţeaua de apă şi canalizare
Ridicat, la nivel declarativ, de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, la rang de autostradă, DJ 687 Sântuhalm – Hunedoara s-a transformat în ultimul timp în calvarul şoferilor. Circulaţia autoturismelor a fost gâtuită pe mai multe porţiuni, din cauza lucrărilor derulate pe proiectul ISPA, de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare. Iar proiectul se va finaliza abia spre sfârşitul anului, urmând ca reabilitarea să se facă în primăvara anului viitor. „Anul acesta, va fi terminat proiectul şi, în primăvara anului viitor, vor demara lucrările de refacere a carosabilului. Firma are bani să aducă drumul la starea iniţială”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ. Acesta este de părere că se va lucra cu o societate specializată în domeniu. În urmă cu patru ani, după modernizarea acestei căi de acces, Consiliul Judeţean Hunedoara a transformat drumul judeţean în unica „autostradă judeţeană“ din România. Moloţ s-a gândit atunci la această denumire neobişnuită, pentru că şoseaua, lungă de 13 kilometri, are două sensuri de mers şi este suficient de lată pentru a fi denumită „autostradă”, după cum a explicat chiar preşedintele CJ.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Muncește cu „drag” pentru a achita amenzi de aproape 8 mii de lei

Hațeganul sancționat repetat a crezut că va scăpa fără a da soco­teală, dar planul lui…

18 minute ago

Un accident rutier l-a dat în vileag

Condamnat sau cercetat în mai multe dosare pentru deținere de dro­guri, un tânăr din Deva…

19 minute ago

Agent de pază atacat de un hoț pe care-l mai prinsese la furat

Paznicul a fost amenințat și lovit de către recidivist pentru că n-a fost lăsat să…

19 minute ago

Răchitova: ca la oraș

Magdalena Șerban Modernizare nu înseamnă doar in­vestiții în rețele de apă și canal, dru­muri și…

21 de minute ago

Băița, ești pregătită? Ești așteptată la Zilele Comunei

Magdalena Șerban Este cunoscut ca unul dintre pri­marii care nu se plânge și mereu se…

21 de minute ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: ROMÂNIA, ÎN GENUNCHI. ENERGIA A DEVENIT LUX!

Magdalena Șerban România a înregistrat cel mai ridicat preț la energie electrică din Uniunea Europeană.…

24 de minute ago