Drumul crucii poporului român

De la Iisus încoace se spune că fiecare om îşi duce crucea lui. Dar, ca un întreg popor să-şi ducă crucea pe drumul Golgotei, împuns de spini, biciuit, umilit în toate felurile, şi căruia i s-a dat oţet ca să-şi astâmpere setea, asta nu s-a mai întâmplat niciodată!

E, astfel, o premieră pe care o plătesc femeile, copiii şi bătrânii României, preţul fiind, pe de-o parte în bani, pe de altă parte, în suferinţe greu de înţeles până şi pentru o Europă civilizată, ce vede în noi doar nişte contributori la bunăstarea Vestului, o forţă de muncă ieftină şi bine calificată, precum şi o piaţă de desfacere avidă, de aproape 20 de milioane de suflete.
Zic că plata umilinţei se face în bani, deoarece asta se întâmplă de fiecare dată când un copil îşi ia alocaţia (dacă o mai avea dreptul la ea…); când o mamă îşi încasează salariul tăiat cu până la 60-70% din ce câştiga cu doar un an în urmă; când un pensionar îşi primeşte pensia aşa-zis re-calculată, re-corelată, re-formată-oricum, numai re-tezată să fie; când salariaţii îşi văd munca subapreciată brusc cu 25%, doar c-aşa a vrut guvernul, ori că sporurile şi alte drepturi salariale-normale, dar minime pentru halul de condiţii în care îşi desfăşoară activitatea, au fost diminuate sau anulate de-a dreptul. Nici cu trei săptămâni în urmă, condiţiile de muncă de la Uricani au trimis pe lumea cealaltă cinci ortaci care, pentru câteva sute de lei, trudeau de ani de zile în bezna adâncurilor pământului, ca să scoată aurul negru la suprafaţă, pentru a fi transformat în lumină. O umilinţă de care, aşa cum se poate vedea în Vest, nu este neapărată nevoie: un miner poate trăi şi munci şi civilizat, iar plata poate să îi fie şi îndestulătoare, nemaitrebuind să şi moară, pentru ca toate astea să fie realizate.
Plata în suferinţele de care pomeneam mai sus se face, de data asta, zilnic. Se face atunci când românul merge la piaţă şi descoperă că, cu banii săi, cumpără doar 80% din marfă, ceilalţi 20% fiind destinaţi cumpărării de TVA, acelaşi TVA, indiferent că e vorba despre pâinea cea de toate zilele, medicamente sau ultimul răcnet de maşină străină. După cum plată în suferinţă se face şi când, bolnav fiind, cauţi în zadar un medic bun, pentru că ori a ieşit la pensie, ori a plecat în străinătate, tu murind astfel cu zile, încet, dar sigur. Cum tot cu zile mori dacă ai nevoie de medicamente, devenite din ce în ce mai puţin accesibile pentru tot românul. Şi, în curând, din cauza unei măsuri birocratice negândite, de implementare a Codex Alimentarius în România, de la 1 aprilie încolo, medicamentele naturiste şi ceaiurile vor deveni şi ele inaccesibile sănătăţii umane.
Altă plată în suferinţă este politica nesănătoasă a guvernului de creştere haotică a preţurilor, mai ales în domeniul energetic, care duce la plecarea în sus a tuturor celorlalte preţuri, lăsând omul de rând tot mai sărac, mai înfrigurat, punându-l în blestemata ipostază ca, din aceeaşi măruntă sumă, să-şi achite dările (culmea, tot la stat majoritatea!), să-şi cumpere pâinea cea de toate zilele ori să-şi ia medicamentele care îl mai ţin viu.
Pentru mai bine de jumătate din populaţia acestei ţări, a putea cumpăra o carte este, deja, un răsfăţ. Căci, pentru ca suferinţa să fie desăvârşită, hrana spiritului acestui neam trebuia suprimată. Cărţile sunt periculoase pentru acest guvern! În cărţi, omul de rând poate afla că s-au descoperit şi guvernările eficiente. Şi condiţiile de trai civilizate, decente. Şi siguranţa la locurile de muncă. Şi salariile îndestulătoare, din care chiar poţi să-ţi permiţi să mergi într-o staţiune unde să-ţi îngrijeşti sănătatea. Şi pensiile care-ţi permit o bătrâneţe liniştită. Şi casele mai mari, mai curate, mai luminoase. Şi, cel mai înfricoşător lucru dintre toate: că omul de rând nu e obligat să suporte toate aceste suferinţe, umilinţe, batjocuri, şi că e suficient să vrea, pentru ca toate acestea să înceteze.
Laurenţiu Nistor, deputat
în Colegiul Uninominal nr. 1,
Brad-Valea Mureşului