Categories: Actualitate

Drumul către Prislop, o adevărată Via Dolorosa

Sorina Popa

Reabilitarea Drumului Judeţean de la Silvaşu de Jos la Mănăstirea Prislop pare să copieze investiţia de la Sarmizegetusa Regia, în materie de calitate. Acum, după ce la conducerea Consiliului Judeţean a venit o altă echipă, lucrurile sunt scoase la suprafaţă rând pe rând. Mai precis, contractul privind reabilitarea a 7 kilometri a DJ 687K Silvaşu de Jos-Mănăstirea Prislop s-a poticnit, evident, din cauză că banii alocaţi nu sunt suficienţi.
Se licita la jumătate din sumă, apoi se suplimentau fondurile
Contractul a fost semnat în vara lui 2015 şi are termen de execuţie şi proiectare 23 de luni. Să fim mai exacţi. Constructorul, SC Strade Conscom SRL, a fost declarat câştigătorul licitaţiei, cu 55 la sută din valoarea  iniţială (de la aproximativ 11 milioane de lei la 6,8 milioane de lei). Însă, după ce a demarat lucrarea, constructorul a văzut că nu o poate duce la bun sfârşit cu aceşti bani. Se ştie că pe vremea când la conducerea judeţului era altă echipă, lucrările se câştigau la minimum posibil, iar apoi se venea cu suplimentări de fonduri. Aşa s-a ajuns să avem investiţii de mântuială.
„Nu sunt firma de casă a lui Moloţ”
Vineri, preşedintele CJ, Laurenţiu Nistor şi vicepreşedintele Mircea Bobora s-au deplasat la Prislop, să vadă în ce stadiu se află reabilitarea drumului ce duce la mănăstirea vizitată de mii de turişti în fiecare lună.
„Nu pot da o garanţie pentru acest drum, dacă nu facem o nouă expertiză. Tot drumul e praf, e mâncat. Eu cer o nouă expertiză pentru sistemul rutier. Vechea conducere a Consiliului Judeţean a tot tăiat din bani. Este prevăzut un singur strat de uzură de turnat, potrivit proiectului. În aceste condiţii, nu garantez nici două săptămâni pentru drum”, a spus Matei Pup, reprezentantul firmei care modernizează drumul respectiv, convocat la faţa locului de către şefii de la judeţ. De menţionat că în această perioadă, firma construcroare are 10 oameni la Prislop, deşi vremea permite să se lucreze în forţă.
„Toti lucrătorii noştri au familii, şi-au luat bilete de concediu din iarnă, nu pot să nu le dau voie să plece. Dar, nu e problemă că nu mă încadrez în termenul în care trebuie terminată investiţia asta”, a adăugat Matei Pup. Pentru că se spune că firmele familiei Pup sunt firmele de casă ale fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Matei Pup a declarat: „Nu sunt firma de casă a domnului Moloţ. Am doar trei contracte cu CJ, de ani de zile. Este o interpretare greşită. Eu nu vreau să vină televiziunile pe mine, vreau să îmi apăr imaginea de constructor”, spune acesta.
„Am primit o cheie ruginită de la fosta conducere”
„Vreau să fie făcută o lucrare aşa cum trebuie, nu mai accept investiţii ca la Sarmizegetusa Regia. Am luat bani împrumut pentru acest drum. S-a schimbat metoda de lucru la Consiliul Judeţean. Dacă proiectul presupune turnarea numai a stratului de uzură, atunci este un lucru de mântuială. Voi discuta cu proiectantul, pentru că infrastructura drumului trebuie făcută ca lumea. Vrem să demonstrăm că suntem serioşi şi nu vrem să aruncăm banii Consiliului Judeţean. Ni s-a spus că ni s-a predat Consiliul Judeţean la cheie, dar am ajuns la concluzia că această cheie este ruginită. Dacă se continuă în acest fel aici, atunci investiţia va fi ca şi aceea de la Sarmizegetusa Regia. Mai puţin zidurile de sprijin făcute deja. Ele sunt în regulă”, a declarat preşedintele Laurenţiu Nistor.
Vor mai mulţi bani
Ieri, Laurenţiu Nistor a convocat o şedinţă la judeţ cu constructorul, proiectantul, dirigintele de şantier şi reprezentanţii instituţiei din departamentul de specialitate, tot legat de drumul către mănăstirea Prislop.
„Sunt total nemulţumit de cum s-a întocmit studiul de fezabilitate pentru această investiţie, de către cei din instituţia noastră. Noi nu avem specialişti şi nu mi se pare corect să întocmim aici studiile de fezabilitate. De la studiul respectiv s-a plecat greşit. Pe teren, am văzut că nu peste tot s-a făcut lărgirea suficientă a carosabilului, pentru a fluidiza circulaţia. Ca preşedinte, spun că studiile de fezabilitate trebuie efectuate de specialişti, ca să avem pretenţii la un lucru de calitate. De asemenea, am constatat la faţa locului, cu tristeţe, că se prevede să se toarne asfalt peste cel actual, a cărui grosime este de doar 3,5 cm. Am impresia că drumul către mănăstirea Prislop seamănă cu cel de la Sarmizegetusa Regia, cu excepţia zidurilor de sprijin.  Vă anunţ, că în judeţ nu se vor mai face lucrări de mântuială. Mă voi zbate ca ofertantul care are preţul cel mai mic să piardă licitaţiile. Constructorul va comanda o nouă expertiză la drumul către Prislop, iar apoi în funcţie de asta să reparăm până nu este prea târziu lucrurile. Însă, nu voi accepta facturi la plată până ce ele nu vor fi verificate temeinic, iar Inspectoratul în construcţii să dea ok-ul. Nu facem un drum pentru plimbări pe tocuri”, a afirmat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
În concluzie, după ce va fi făcută o nouă expertiză în cazul drumului către mănăstirea Prislop, se va suplimenta suma pentru investiţie, dar doar cu acordul aleşilor judeţeni. Ne întrebăm atunci, ce spun ceilalţi constructori care au participat la licitaţia pentru drumul respectiv, dar au pierdut deoarece au dat un preţ mai mare decât Pup? Aşadar, vom vedea dacă se repetă istoria şi vom păţi ca la Sarmizegetusa Regia, unde drumul s-a surpat la câteva luni de la darea lui în folosinţă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • dle, dle cuma ajunse si MATEI PUP ,din tabacar si cojocar mare constructor de drumuri.

  • Si uite cum PSD breveteaza metoda umflarii pretului unui proiect, prin schimbarea solutiei, fara licitatie (bineanteles).
    In traducere, pentru aplaudacii PSD cu 2 clase :
    Pasul 1. Cumperi o roaba la licitatie, sau fiind vorba de o amarata de roaba, nici macar nu mai faci licitatie.
    Pasul 2. Pe parcurs iti dai seama ca vrei ca roaba sa fie Mercedes.
    Pasul 3. Contractantul spune , bai fratica de vrei mertzan mai pune un ban.
    Pasul 4. Tu fiind si Presedinte CJ si Presedinte PSD aflat in campanie , accepti.
    Pasul 5. Dai banu public, pentru a nu face chestii de mantuiala (sau mantuire ??)
    Pasul 6. Contractantul, baiat fin si nu prost, identifica o cale de sponsorizare a campaniei electorale.
    PSD nu mai vrea preturi scazute la licitatii. Mi se pare normal, cand a vrut PCR licitatii ?? Si procentul parandarat va fi mic , din preturi mici , nu ?
    Dai nea Nistore criteriul Pretul cel mai umflat, ca acu PSD e la butoane.
    Iar boborul, se va ruga fericit ca are drum deschis si asfaltat, larg si frumos spre a-si face pensiunile mult visate.
    Da', cum ramane cu calea ingusta si cu spini spre Rai ??? Sau unde duce "calea lata" ??
    Fericiti cei saraci cu duhul .....

  • Teoretic e valabil ce afirmi dar practic nu ș-a întâmplat. Oricum ești valabil căci toate partidele sunt o apă ș-un pământ. Mie, totuși, îmi place să cred că Nistor nu va face precum Moloț.

  • N-are cum sa faca Nistor ce a facut Molot, n-are atata scoala si nu-l duce bibilica, altfel sa vezi ce i-ar mai place si dumnealui "cascavalul".

  • Neprihanitul si imaculatul Nistor, ctitor de biserici si taran de frunte, habar n-are el cum trebuie sa faca ca lucrurile sa mearga ca "unse".
    Nici cat a stat la Soimus nu a stiut cum sa faca cu tevile alea ingropate sau altele.
    Ati uitat ca Nistor si Molot au mers de manuta multa vreme si au invartit multe impreuna. Mai invart si acum destule...doar sunt aliati.

  • Nu ştiu sigur dacă Nistor e neprihănit. Ştiu sigur că Moloţ nu e şi e obsedat de un personaj căruia văd că îi poartă sâmbetele. Asta până va fi cazat la Bârcea dacă nu şi-a făcut mutaţia la Medgidia ca să stea în celulă de lux. Apropo, sunt sigur că Nistor nu trimite pe nimeni la caserie cum făcea nebleznicul de Moloţ. Vor veni dosarele şi pentru drumul Sarmizegetusei şi cel al Prislopului.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

13 ore ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

13 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

13 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

13 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

13 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

13 ore ago