Politica si administratie

Drumul către Mănăstirea Prislop, gata luna viitoare

Policlinica din Dacia şi Drumul către Mănăstirea Prislop sunt două investiţii care vor fi inaugurate luna viitoare, susţine Mircea Bobora (foto), preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
„Scopul este să creăm condiţii decente pentru turiştii care merg la Mănăstirea Prislop. Sperăm să fie gata până la hramul mănăstirii, în 14 septembrie. Constructorul a cerut o expertiză, a cerut fonduri suplimentare. Însă, i-am spus că trebuie să se încadreze în banii primiţi. Altfel, refacem licitaţia. Peste 80 la sută din lucrare e finalizată. Am verificat săptămâna trecută investiţia şi eu spun că arată foarte bine”, a declarat Bobora, ieri, la finalul şedinţei de consiliu.
Restricţii în plin sezon
Accesul spre mormântul Părintelui Arsenie Boca este restricţionat zilnic între orele 9 şi 16, asta din luna iunie a acestui an. Consiliul Judeţean Hunedoara anunţa în urmă cu câteva luni că, în perioada 26 iunie – 16 octombrie 2017, datorită lucrărilor de modernizare la DJ687K: DN66 (Bretea Strei)-Silvaşu de Jos-Silvaşu de Sus-Mănăstirea Prislop, km 5+100-12+ 275, circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată în intervalul orar 9.00 – 16.00, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică, a sărbătorilor legale şi religioase. Firma Strade Conscom SRL este cea care realizează lucrările de reabilitare a acestui drum extrem de circulat. Societatea respectivă a câştigat licitaţia pentru reabilitarea drumului la aproape şapte milioane de lei, deşi lucrarea era evaluată la peste 11 milioane de lei.
Tot anul trecut, fostul preşedinte al CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, se arăta nemulţumit de modul în care se lucra pe acest şantier. „Sunt total nemulţumit de cum s-a întocmit studiul de fezabilitate pentru această investiţie. Nu facem un drum pentru plimbări pe tocuri”, a afirmat preşedintele de atunci al instituţiei judeţene. (S. Popa)

One thought on “Drumul către Mănăstirea Prislop, gata luna viitoare

  • Dupa 28 de ani ???????
    Crezi ca pentru asta merita PSD laude ????!!!!
    In 28 de ani, se facea cu ROABA.

    Dumnezeu sa va ierte si pe voi si pe noi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura