Categories: Actualitate

Drum în eternã reabilitare

Dana Istudor

Drumul Naţional 66 Simeria-Petroşani se află în reabilitare de mai bine de şase ani, iar şansele de a fi finalizat anul acesta sunt nule, spre disperarea şoferilor.

„Sunt probleme”
Segmentul de drum naţional dintre Simeria şi Petroşani a intrat în reabilitare în aprilie 2003, când actuala Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a contractat această lucrare cu trei constructori şi fiecare antreprenor a primit lucrări de peste 10 milioane de euro. Termenul limită de finalizare a lucrărilor a fost vara anului 2006, însă, după cum cere „tradiţia” românească, a fost prelungit până în toamna lui 2007. Nici sfârşitul lui 2007 n-a fost suficient pentru constructori, astfel că termenul s-a prelungit şi tot aşa, până astăzi. Acum, termenul este din nou depăşit. „Am trimis o solicitare directorului de la Timişoara, de la Regionala de Drumuri şi am solicitat să vină, că avem mai multe drumuri. Acesta este principalul, pe urmă mai avem drumul de la Brad, deci mai multe tronsoane de drum, poduri. Vroiam să am o discuţie cu dânsul, dar domnul director nu a  venit. O să insist, deoarece e o problemă cu drumurile în judeţul nostru”, a declarat  Gabriel Samoilescu, prefectul de Hunedoara.

Mai are de aşteptat
Pentru finalizarea lucrărilor la acest drum s-a încercat „atragerea atenţiei” ministerului de resort, dar fără rezultat, deocamdată. „Aici este o problemă mai veche. Am şi avut o discuţie pe această temă. Acolo a fost o licitaţie pe trei tronsoane, câştigată de trei firme. Una dintre ele a dat faliment, a trebuit reluat contractul. E o problemă mai complicată”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, preşedintele PDL Hunedoara. Nici măcar drumarii, care construiesc şi tot construiesc, nu pot spune când va fi gata lucrarea. „Şefii ştiu, dar din ce ştim noi, nu s-au făcut nici toate exproprierile. Între Baru şi Petroşani nu se mai poate munci, din cauză că nu sunt toate terenurile răscumpărate”, spun drumarii. În aceste condiţii, reabilitarea DN 66 pe trosonul Simeria-Petroşani va mai prinde încă vreo câteva guverne până să fie finalizat. Tronsonul care face parte din Europeanul  „E79” are o mare importanţă economică pentru judeţul Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

2 zile ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

2 zile ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

3 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

3 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

3 zile ago