O copilă de numai nouă ani a fost traumatizată de propriul tată, un bărbat din Uricani, consumator de stupefiante și alcool după cum a declarat chiar soția sa.
Pericol pentru copii
Individul, transformat într-o brută, a recurs la un gest incalificabil, respectiv și-a stropit copila cu benzină și a amenințat-o că-i dă foc. Pe cel mic l-a amenințat cu un cuțit. Tot femeia le-a declarat magistraților că bărbatul este un tată model când nu bea sau consumă stupefiante. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani au cerut emiterea unui ordin prin care micuța, fratele ei și mama lor să fie protejați de furia individului. ”Prin probatoriul administrat în cauză, s-a făcut dovada existenţei unor acte de violenţă fizică şi psihică faţă de reclamantă şi faţă de cei doi copii minori, acte care au condus la perturbări de natură psihică asupra minorilor. Mai arată că starea psihică a pârâtului nu este una stabilă, reprezentând un pericol pentru cei doi copii minori, neputând fi un exemplu de urmat ca tată, neputându-se asigura integritatea fizică şi psihică a soţiei sale”, se arată în dosar. Soția individului din Uricani a mărturisit în fața instanței că a trecut prin clipe de groază, atât ea cât și minorii. ”În perioada în care pârâtul este acasă, acesta consuma alcool şi substanţe halucinogene permanent, îi agresează verbal şi fizic, îi hărţuieşte şi îi ameninţă că îi scoate afară din casă. Reclamanta a mai arătat că, în urma cu ceva timp, a turnat benzina pe aceasta şi pe fetiţa sa minoră, ameninţându-le că le dă foc. Pe băieţel l-a ameninţat cu un cuţit cerându-i să doarmă cu el, astfel că pentru un copilaş de 5 ani a fost o mare traumă. Având în vedere comportamentul pârâtului faţă de copii, reclamanta a mai arătat că fetiţa începe să tremure când aude uşa şi începe să plângă necontrolat”, se mai arată în dosar. Hunedoreanca le-a mai spus magistraților că au existat în familie de-a lungul timpului numeroase episoade de violenţă, însă în ultimul timp, comportamentul bărbatului s-a înrăutăţit, a devenit din ce în ce mai agresiv pe fondul consumului de alcool şi substanţe psihoactive, astfel că există temerea că într-o zi acesta îi va ucide. Judecătoria Petroșani a dispus emiterea unui ordin de protecție pe o durată de cinci luni, iar decizia este executorie fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. (M. Gânju).
Jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Straja s-au deplasat de urgență la fața…
Astfel, la ora 19.00 au început deplasarea către județul Hunedoara: * 1 autocamion de intervenție…
A fost emis mesaj RO-ALERT
Astăzi, 05.01.2026, la sediul Instituției Prefectului – județul Hunedoara a avut loc o videoconferință convocată…
Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…
Polițiștii din județul Hunedoara au intervenit, în ultimele zile, în mai multe cazuri de violență…