Categories: EvenimentFlash

Droguri din străinătate în stomac, defecate şi vândute consumatorilor. Percheziţii la traficanţii de haşiş din judeţ

Natalia Bumbac

O grupare de la noi din judeţ acuzată că aducea ilegal droguri periculoase din străinătate, pe care apoi le vindea consumatorilor, a fost capturată ieri de oamenii legii. Procurorii şi poliţiştii au descins la domiciliile suspecţilor pentru a efectua percheziţii, mai multe persoane fiind duse la audieri.
Ieri, la primele ore ale dimineţii, procurorii DIICOT – BT Hunedoara, împreună cu poliţişti judiciari, au efectuat trei percheziţii domiciliare în municipiile Deva şi Hunedoara şi în oraşul Simeria, într-o cauză care vizează introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept şi trafic de droguri. Anchetatorii arată că au suspiciuni rezonabile că în perioada iunie 2016 – aprilie 2017, suspecţii s-au deplasat de mai multe ori în Spania şi Maroc, de unde se aprovizionau cu haşiş. Drogurile erau introduse în ţară sub formă de colete sau erau înghiţite în caşete de către „călăuze”, ulterior fiind vândute consumatorilor din judeţul Hunedoara.
Procurorii DIICOT susţin că la începutul lunii aprilie 2017, suspectul S.D. a achiziţionat bilete de avion pe relaţia Cluj-Napoca – Malaga (dus-întors), scopul călătoriei în Spania fiind de a cumpăra o cantitate mare de droguri. Din cercetări a rezultat că o parte din droguri urmau a fi ingerate de către alţi doi suspecţi. Iar, cea mai mare parte din stupefiantele achiziţionate din Maroc urma a fi trimisă prin colet poştal, cu o firmă de transport. În acest sens, în data de 10 aprilie, suspecţii B.L.S. şi P.S.A. au plecat în Maroc pentru a ingera pungile cu haşiş, pe care ulterior urmau să le introducă în România pentru a fi vândute de către S.D.. „(…) Cei doi suspecţi au cumpărat haşiş din Maroc, au ingerat mai multe caşete, iar o parte din droguri au fost trimise sub formă de colet poştal la data de 13 aprilie 2017, în România, ca destinatar şi expeditor al coletului în care se afla ascunsă o cantitate de haşiş, fiind menţionat unul dintre cei doi suspecţi”, arată anchetatorii într-un comunicat.
În data de 14 aprilie, traficanţii au ajuns pe Aeroportul Cluj-Napoca, iar în urma unei examinări, medicii de specialitate au constatat că B.L.S. are în stomac caşete cu droguri. Şi la verificarea coletului expediat prin intermediul firmei de transport, în interior, au fost găsite 275 de doze cu o cantitate de 1.332,1 grame rezină de canabis. Anchetatorii au mai constatat că una dintre persoanele cărora S.D. le-a dat droguri pentru a le comercializa este o minoră de 16 ani. Fata vindea dozele de haşiş cu preţuri cuprinse între 40 şi 80 de lei.
La sediul DIICOT- BT Hunedoara au fost duse ieri, pentru a fi audiate, opt persoane, dintre care patru suspecţi şi patru martori, urmând ca procurorii să dispună măsurile legale care se impun în acest caz.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

8 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

8 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

8 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

8 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

8 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

8 ore ago