Lipsa adversarelor şi vântul, obstacole în realizarea baremului
Claudia Florea, cea mai bună semifondistă din judeţul Hunedoara şi una din cele mai valoroase din ţară la categoria ei de vârstă, a câştigat sâmbătă titlul de campioană naţională de tineret în proba de 800 de metri, o consolare pentru dezamăgirea sezonului. Atleta originară din Ghelari a ratat prezenţa la Campionatul Europen de Tineret, ce se va desfăşura în perioada 13-16 iulie la Bydgoszcs (Polonia), nereuşind să-şi îndeplinească baremul impus. „Tot sezonul am încercat să realizez baremul şi din păcate nu am reuşit. Nu aveam cu cine alerga, mai tot timpul o făceam singură, pentru că sportivele senioare concurau în afara ţării. Duminica trecută am alergat la un concurs în Bucureşti, pentru a realiza baremul, dar din cauza vântului imposibil am terminat cursa în 2 minute, 9 secunde şi 16 sutimi iar baremul era de 2 minute şi 9 secunde”, a povestit Claudia Florea.
Refăcută în timp record după o accidentare stupidă
Titlul naţional de tineret, venit ca o consolare pentru ratarea europenelor, are şi el o poveste interesantă. Din cauza unui masaj făcut neprofesionist, sportiva din Ghelari s-a accidentat săptămâna trecută la ligamentele genunchiului, fiind în pericol să rateze finala campionatului naţional de seniori şi tineret. A fost pusă pe picioare în timp record, printr-o metodă inedită. „După cursa de la Bucureşti, în care am încercat să realizez baremul, din cauza unui masaj făcut neprofesionist m-am accidentat la genunchi. Nu am mai putut face nici un antrenament, nici o alergare uşoară. Joi (n.r săptămâna trecută) am fost consultată de o doamnă din Hunedoara, care e cunoscută că poate reface în timp record afecţiuni ale ligamentelor şi într-o zi m-a pus pe picioare. Am venit la Piteşti după o săptămână fără antrenamente şi am câştigat titlul la tineret. Nici nu am cuvinte să-i mulţumesc acelei doamne că m-a vindecat. Îi mulţumesc şi lui Dumnezeu că m-a ajutat. Sezonul acesta pot spune că a fost totuşi bun, am câştigat campionatele universitare şi cele internaţionale la 1.500 metri şi tineretul la 800 de metri la campionatul naţional”, a spus atleta de 22 de ani. (Ovidiu Mănăstire)
Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul unora dintre șefii dintr-o…
Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…
C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…
Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…
Procurorii DNA Timișoara au declanșat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…