Dragi deveni,

 

            De-a lungul întâlnirilor cu dumneavoastră m-am referit la municipiul Deva ca fiind acasă, atât pentru mine cât și pentru colegii mei. Deva a fost mereu acasă pentru mine, chiar dacă uneori viața profesională m-a dus în administrația centrală. Deva este pentru mine locul în care sunt părinții mei, soția mea, cei doi băieți ai mei, prietenii de care mă leagă amintiri de neprețuit. Față de acest municipiu am simțit întotdeauna că avem o responsabilitate comună, că trebuie și putem să facem mai mult alături de oamenii onești ai Devei, că depinde doar de noi să construim o comunitate în care să rămânem cu bucuria alegerii noastre. Despre această responsabilitate comună mi-au vorbit miile de oameni cu care m-am întâlnit de-a lungul ultimelor luni acolo unde contează cu adevărat, în cartierul lor, pe strada lor, în magazinul de la colțul străzii unde o pâine costă câțiva lei și un zâmbet.

Viața m-a învățat la cei 44 de ani pe care îi am, că unul dintre factorii esențiali ai vieții comunitare de calitate este capacitatea oamenilor de a discuta cu onestitate situația în care se află. Adevărul, chiar dacă este în foarte multe situații deranjant, incomod sau lăsat pentru mai târziu, este singurul care poate să ne ducă la rezultatul pe care-l merităm. Adevărul este că Deva a pierdut bătălia cu foarte multe municipii din jurul nostru, că aici de foarte multă vreme rezultatele mari au întârziat să apară, că suntem la coada clasamentului din foarte multe puncte de vedere oricât de mult am vrea să pretindem contrariul. Am exploatat puțin spre deloc potențialul turistic al regiunii, am beneficiat puțin spre deloc de legătura noastră cu rețeaua de autostrăzi, nu am creat un parc industrial care să dinamizeze viața economică a municipiului, nu am generat acel tip de oportunități care să genereze speranța că lucrurile merg spre mai bine.

Pentru toate acestea, se spune că este ușor să dai vina pe cineva. Nu o să fac asta, nu cred că așa se rezolvă ceva la nivelul vieții noastre. Cu toate acestea, despre responsabilitatea actualei administrații o să spun foarte clar că este momentul să își asume, că a reușit mai puțin decât și-a propus, mai puțin decât a promis și că, ne place sau nu, au trecut 7 ani din viața fiecăruia dintre noi. Nu candidez împotriva cuiva, ci pentru ceva, pentru o idee de dezvoltare care pune pentru prima dată cetățenii Devei pe primul loc, consultându-i cu privire la investițiile în infrastructură, sport, sănătate sau cultură, candidez pentru un municipiu despre care sunt convins că merită mai mult.

Pe 9 iunie, facem primul pas către un alt model de dezvoltare, alături de devenii care înțeleg că timpul nu este în niciun caz prietenul comunității noastre și că nu ne permitem să îl pierdem. Timpul pe care îl pierdem în compania unei administrații ineficiente este de fapt măsura în care oamenii își pierd speranța și este evident că toți rămânem acolo unde există speranță și competență. Ziua de mâine este rezultatul unui azi, muncit strategic pentru Deva. Pe 9 iunie, vă aștept alături de mine într-un proiect care va arăta în mod responsabil de ce dragostea față de deveni trebuie să însemne o viață mai bună aici, acasă, la Deva.

 

            Lucian Ioan Rus,

candidat PSD la Primăria Deva

 

Comandat de PSD – filiala Hunedoara.
Executat de SC Media Hunedoreană SRL.
Cod identificare atribuit de AEP: 21240002

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Escroacă sentimentală. A sedus încă un pensionar și l-a abandonat cu datorii

Femeia din Lupeni are deja o con­dam­nare într-un dosar de înșe­lăciune, după ce a sedus…

43 de secunde ago

Încăierare între pensionari

Un conflict izbucnit în primăvara anului 2020, în fața unui bloc de pe strada Viscoza…

46 de secunde ago

Un bărbat din Simeria, dat dispărut de familie. Nu se mai știe nimic de el de 4 ani

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria desfășoară activități spe­ci­fice de căutare pentru depistarea unui bărbat…

2 minute ago

Investiții în sănătatea hunedorenilor. Proiect de finanțare depus de Consiliul Județean Hunedoara în parteneriat cu Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu pentru servicii medicale noi, de screening

Magdalena Șerban Într-un parteneriat alături de Sa­na­toriul de Pneumoftiziologie Geoagiu, CJ Hunedoara a depus proiectul…

4 minute ago

Iluminat public eficient și necostisitor la Ilia. Din bani nerambursabili

Magdalena Șerban Fără a accesa finanțări pe diverse axe europene și guvernamentale, ad­mi­nistrațiile publice bat…

5 minute ago

Anul trecut, peste 6.900 de locuințe din România au fost afectate de incendii, ceea ce…

11 minute ago