Categories: ComunitateSport

„Drag erou, nici azi nu te-am uitat”. 32 de ani de la dispariţia unicului căpitan. Respect etern, Mişa!

Suporterii de la Corvinul Hunedoara l-au comemorat, ieri, pe inegalabilul Mișa Klein. Cei de la primărie nu au avut voie să organizeze, la fel ca și în cei­lalți ani, o ceremonie pentru Mi­chael Klein, la 32 de ani de la dispariția lui. Ce păcat!

Carieră impresionantă
Reamintim că Primăria Hunedoara a anunțat că evenimentul nu se va des­fășura ca în anii anteriori, din cauza ne­în­țelegerilor apărute în 2024, când numele stadionului a fost schimbat la cererea moștenitoarelor marelui fot­ba­list. Michael Klein, născut pe 10 oc­tom­brie 1959 în Amnaș, județul Sibiu, este o legendă a echipei Corvinul Hune­doara, având o carieră impresionantă cu peste 300 de meciuri jucate și 90 de selecții pentru naționala României, inclusiv la Euro `84 și CM ‘90.

Să țină un moment de reculegere
Moştenitoarele lui Klein, soția și fata acestuia, au informat Primăria Hune­doara că îşi doresc ca manifestarea să „nu mai cuprindă momentul religios, motivând că acţiunile religioase se cuvin exclusiv familiei, să nu se depună coroane de flori la statuie, și, în cazul în care acestea au fost deja comandate, să se depună la mormântul lui Michael Klein în mod discret, fără camere de luat vederi şi alte ceremonii publice, iar evenimentul să aibă caracter solemn şi apolitic, așa cum am fost anunțați ofi­cial”, au transmis moștenitoarele. Fa­mi­lia marelui fotbalist a invitat co­mu­ni­tatea să ţină un moment de reculegere în memoria lui Michael Klein. De pre­cizat că soţia şi fiica lui Michael Klein nu au participat la ceremonia de ieri, or­ganizată doar de suporterii Corvinului.

Doar sprijin
„Ca urmare a dorinţelor exprimate de moştenitoarele marelui sportiv, Pri­măria municipiului Hunedoara nu mai poate asigura organizarea şi derularea anumitor momente devenite obişnuite cu această ocazie: nu va mai transmite invitaţii oficiale către reprezentanţi ai instituţiilor publice, nu va mai organiza depunerea de coroane de flori la sta­tuie şi nici slujba religioasă, nu va mai asigura eventualele scurte luări de cu­vânt, sonorizare, etc… . Prin intermediul Poliţiei Locale se vor asigura, totuşi, mă­surile de ordine publică, în con­for­mi­tate cu prevederile legale. Astfel, anul acesta, Primăria municipiului Hu­nedoara nu va mai fi organizator al comemorării, dar va sprijini, în limitele le­gale, derularea acestui eveniment. Remitem acest comunicat pentru a explica din timp de ce comemorarea din acest an nu se va mai derula la fel ca în anii trecuţi. Respectăm dorinţele moş­tenitoarelor marelui fotbalist hu­ne­dorean şi rămânem alături de co­mu­nitatea de iubitori ai fotbalului şi ai istoriei Corvinului”, au anunțat cei de la Primăria Hunedoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

❗️NOU❗️Visit Geoagiu este acum disponibilă GRATUIT în App Store și Google Play!

Am creat această aplicație pentru a aduce mai aproape de turiști tot ceea ce oferă…

11 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI, BĂNUIT DE ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…

o zi ago

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

3 zile ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

3 zile ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

3 zile ago