Două zile suplimentare la proba traseu a examenului pentru permise auto

Prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă, a fost nemulţumit de faptul că există o perioadă lungă de timp între proba teoretică şi proba practică pentru obţinerea permisului de conducere.
Astfel, în urma unei întâlniri cu conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara s-au stabilit că, în următoarea perioadă, activitatea de examinare va fi îmbunătăţită prin organizarea a două zile suplimentare de examinare la proba traseu, în datele de 24.01.2020 şi 1.02.2020. Candidaţii care doresc să se programeze în aceste zile pot să se prezinte la sediul serviciului, cu dosarul de examinare, între orele 9 şi 15, până cel târziu cu o zi înaintea desfăşurării examenului. Locurile disponibile fiind limitate, programările se vor efectua în ordinea sosirii candidaţilor. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean