Politica si administratie

Douã voturi au „trântit”, din nou, deponeul de la Petrila

Carmen Cosman

Consilierii locali din Petrila nu au aprobat nici ieri proiectul care prevede realizarea deponeului ecologic pe raza administrativă a acestei localităţi. Doar două voturi au lipsit, suficient cât proiectul să pice din nou în plen.

Consilierii PSD din Consiliul Local Petrila cer referendum pentru realizarea deponeului ecologic din oraşul Petrila. Ceilalţi ar vrea, dar chiar şi aşa, CL Petrila nu a reuşit să ajungă la nici un consens. La şedinţa extraordinară desfăşurată ieri, în care s-a pus în discuţie un proiect privind aprobarea terenului pe care să funcţioneze groapa ecologică de gunoi, 11 consilieri au votat „pentru”, iar cinci – „împotrivă”. Era nevoie, însă, de 13 voturi, aşa că proiectul nu a trecut nici de această dată. Primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel, a declarat că nu înţelege atitudinea consilierilor social-democraţi, cu atât mai mult, cu cât a mai existat un proiect în acest sens, care a fost aprobat de plenul consiliului local. „Le-am adus aminte consilierilor că au mai aprobat odată deponeul ecologic şi atunci, toţi au fost de acord. S-a obţinut chiar şi acordul de mediu şi mai trebuia eliberată doar autorizaţia de construcţie, dar firma Swietelski, care trebuia să amenajeze deponeul, a cerut în plus încă două milioane de euro. Consiliul Judeţean, care este coordonatorul proiectului, nu a putut suporta creşterea de preţ, iar de atunci, altă oportunitate în acest sens nu s-a mai ivit”, a declarat primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel. În ceea ce priveşte referendumul, edilul spune că „nu se ocupă de aşa ceva”.

Va fi un incinerator

La Petrila ar urma, totuşi, să funcţioneze un incinerator de deşeuri, care să preia gunoiul menajer din întreaga Vale a Jiului. CL Petrila a aprobat asocierea cu o firmă privată, dar în lipsa consilierilor PSD, care nu s-au prezentat deloc la şedinţă. Investiţia, în valoare de 67 de milioane de euro, va fi suportată de investitor, printr-un credit garantat de administraţiile publice locale, care vor intra în parteneriat cu cei de la Petrila. Costel Avram, vicepreşedinte al CJ, susţine că „din cauza unor răfuieli politice, s-a votat, la Petrila, împotriva intereselor oamenilor”. „Prin refuzul consilierilor de a aproba deponeul ecologic, se vor pierde 90 de milioane de euro: 50 de milioane de euro, banii pentru deponeu, iar diferenţa – suma alocată din fonduri europene pentru ApaServ Valea Jiului, într-un program care prevede că nămolul de la staţia de epurare va fi depozitat la groapa de gunoi de la Petrila”, a afirmat Costel Avram.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura