Categories: Actualitate

Două vieţi curmate, după ce au plonjat cu maşina în Jiu

Un accident teribil s-a produs ieri, în jurul orei 16.00, pe drumul naţional 66 A, în zona Valea de Brazi, Uricani. Un autoturism înmatriculat în judeţul Hunedoara a alunecat de pe şosea şi a plonjat în Râul Jiu. În cădere, maşina s-a răsturnat şi a aterizat pe planşeu, diferenţa de nivel fiind de circa 15 – 20 de metri. În maşină se aflau trei persoane, doi bărbaţi, şoferul de 35 de ani, un pasager de 42 de ani şi o femeie de 39 de ani, toţi trei fiind din Lupeni.
Din datele transmise de ISU Hunedoara, victimele au fost scoase din maşină înainte de sosirea echipajelor de salvare. Din cauza rănilor suferite, cei doi bărbaţi erau inconştienţi, fiind supuşi manevrelor de resuscitare, iar femeia, rănită grav, era conştientă. Din nefericire, ambii bărbaţi au decedat, leziunile pe care le-au suferit fiindu-le fatale. Femeia a fost dusă şi internată la Spitalul din Petroşani. Comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, a informat că posibila cauză a accidentului a fost neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed.
Accident cu alte cinci victime
Tot ieri, un alt accident s-a produs pe şoseaua Deva – Brad, în zona localităţii Săliştioara, în care au fost implicate două maşini. În urma impactului, două persoane au fost rănite grav şi altele trei s-au ales cu răni uşoare. Victimele au fost duse la Spitalul de Urgenţă din Deva. Din datele IPJ Hunedoara, cel mai probabil, accidentul s-a produs din cauză că şoferul a adormit la volan. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

8 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

20 de ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

20 de ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

23 de ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago