Categories: Eveniment

Două TIR-uri, scăpate în decor

Carmen Cosman, Cristina Ghenea

Două TIR-uri încărcate, unul cu lemne şi celălalt cu bere, s-au răsturnat, ieri, la distanţă de câteva ore între ele, pe şoseaua care leagă Petroşaniul de Deva.

Era să intre cu vehicul în dormitor

Primul accident s-a înregistrat noaptea, în jurul orei 3,00, în satul Ruşi, din Ţara Haţegului. O familie din localitatea amintită s-a trezit din somn, în urma unui zgomot puternic, produs chiar sub fereastra dormitorului. Speriaţi, oamenii au dat buzna afară din casă şi nu le-a venit să creadă ochilor ce le-a fost dat să vadă: curtea era plină de lemne, iar deasupra acestora trona ditamai mastodontul, cu roţile în sus. „Ne-am trezit speriaţi de un zgomot puternic. Am ieşit iute afară să vedem ce se întâmplă şi atunci, am văzut că nenorocirea nu era la noi, ci la vecinii de alături”, ne-a declarat o martoră la accident.
Ce s-a întâmplat, de fapt. Potrivit precizărilor poliţiştilor ajunşi la faţa locului, TIR-ul care transporta o încărcătură de lemne, deplasându-se spre Haţeg, a fost scăpat de sub control de şofer într-o curbă, ieşind afară de pe şosea. S-a răsturnat în curtea omului, după ce i-a distrus poarta, o parte din gard şi un stâlp de iluminat public. Şoferul, în vârstă de 46 de ani, din judeţul Caraş Severin, a scăpat doar cu câteva răni uşoare, însă s-a ales cu dosar penal şi va trebui să plătească pagubele.

De pază la sticlele de bere

Un alt accident s-a înregistrat, la câteva ore distanţă, tot pe DN 66. Un TIR, încărcat de această dată cu PET-uri de bere, a ieşit în decor, dând într-un şanţ, iar încărcătura s-a răsturnat pe câmp. Nu au existat victime, doar pagube materiale. Şoferul, care a scăpat doar cu o sperietură groaznică, a declarat că un autoturism i-a tăiat calea şi, dorind să-l evite, a ajuns pe câmp, după ce remorca a intrat în balans. Omul, care era singur în autotren, a fost nevoit să-şi păzească ore în şir încărcătura, din cauza hoţilor, care deja dădeau târcoale PET-urilor cu bere. Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara spune, însă, că, din primele cercetări, a rezultat că vinovat este chiar conducătorul autocamionului, care a şi fost amendat pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ei,asta nu puteam sa-mi inchipui nici in visele cele mai frumoase din copilarie ! Sa vina iepurasul cu TIR-ul si sa-ti darime casa sau sa-ti are cimpul.Pina si iepurasii au inceput sa umble chercheliti la volan.

Recent Posts

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

22 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat des­pre o duduie din zonă cu ambiții cât Eve­res­tul și cu…

22 de ore ago

O INVESTIȚIE ÎN RESPECT: Noua capelă municipală din Hunedoara prinde contur

Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…

22 de ore ago

NOTA DE PLATĂ A NEGLIJENȚEI: Devenii riscă să achite 2 milioane de euro din cauza unor tarife „uitate” de funcționari

O eroare administrativă gravă, în­tinsă pe parcursul a aproape un de­ce­niu, amenință direct buzunarele lo­cuitorilor…

22 de ore ago

Un nou utilaj modern a ajuns la Primăria Peștișu Mic: Echipament performant pentru curățarea și întreținerea comunei

Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospo­dăririi comunei Peștișu Mic se ex­tin­de. Un echipament modern…

22 de ore ago