Două persoane cu handicap grav trebuie să restituie Primăriei Deva suma de 40.000 de lei, bani despre care autoritatea locală susţine că au fost încasaţi ilegal deoarece beneficiarii acestora nu mai aveau domiciliul în municipiu şi nu au anunţat acest lucru în termenul legal, de 48 de ore.
„Potrivit legii, beneficiarii indemnizaţiei sau reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia să comunice Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Deva, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială, precum şi alte situaţii care conduc la modificarea sau încetarea plăţii drepturilor băneşti prevăzute de lege”, a informat DAS Deva.
În ultimele luni, printr-o colaborare încheiată cu Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – prin Biroul judeţean Hunedoara, DAS Deva a identificat cel puţin 80 de cazuri în care persoanele cu dizabilităţi au decedat ori s-au mutat în alte localităţi, iar reprezentanţii legali ai acestora nu au comunicat modificările intervenite.
Conform legii, sumele încasate necuvenit constituie debite şi se recuperează de la titularul dreptului acordat sau de la familia acestuia, după caz.
De la 1 ianuarie 2022, indemnizaţia lunară pentru persoana cu handicap grav are o valoare de 1.524 de lei. (A.N.)
Pentru misiune au fost alocate trei autospeciale de stingere, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.…
Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…
Sesiunea de diseminare a rezultatelor proiectului a fost deschisă de domnul Ioan Sebastian Bara, managerul…
Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…