Categories: Actualitate

Două persoane anchetate pentru trafic de droguri. 14 kg de canabis adus din Spania

Doi bărbaţi, cu vârstele de 31 şi 32 de ani, au fost arestaţi preventiv, joi, fiind acuzaţi de trafic de droguri şi de introducerea în ţară a unor droguri de risc, într-o anchetă derulată de pro­curorii DIICOT şi poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Or­ga­ni­zate Hunedoara.

Firme de transport
„Din materialul probator administrat a rezultat că persoanele cercetate ar fi procurat din Spania şi ar fi introdus în ţară, prin intermediul unei firme de transport, peste 14 kilograme de ca­nabis, fiind depistaţi în flagrant delict, în municipiul Petroşani, în timp ce ri­dicau cele două colete în care se afla dro­gul de risc, destinat comer­cia­li­zării”, a informat Inspectoratul de Po­liţie Judeţean Hunedoara.
De asemenea, cercetările au reliefat şi faptul că în perioada septembrie – noiembrie 2024, persoana de 31 de ani ar fi procurat, deţinut, manipulat şi vândut unor consumatori, din judeţul Hunedoara, diferite cantităţi de dro­guri de mare risc (MDMA) şi substanţă psihoactivă (2MMC).
În sarcina bărbatului de 31 de ani s-a reţinut şi comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi efec­tuarea de operaţiuni cu substanţe sus­cep­tibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în con­diţiile legii, în formă continuată.
În urma percheziţiilor domiciliare efec­tuate în acest dosar, au fost des­coperite şi ridicate obiecte purtând urme de substanţe interzise, precum şi alte mijloace de probă.
Procurorii DIICOT Hunedoara au dispus, miercuri, reţinerea celor două persoane cercetate, pentru 24 de ore, iar joi judecătorul de drepturi şi liber­tăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a sus­pecţilor pentru 30 de zile. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

16 ore ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

16 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

16 ore ago

Un județ curat, dar pe datorie. SUPERCOM are de recuperat 9,3 milioane de lei

Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de sa­lu­britate c­ând datoriile pentru serviciile ofe­rite…

16 ore ago

„Cristale de zahăr”, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hu­nedoara – Deva, cu spri­jinul Consiliului Ju­de­țean Hunedoara, or­ga­nizează în 12…

16 ore ago

Centrala pe gaz de la Mintia, aproape de pornire. Investiția de 1,2 miliarde de euro, susținută de guvern

Ieri, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, în contextul…

16 ore ago