Douã module SMURD s-ar putea desfiinţa

Carmen Cosman

În timp ce în ţară, SMURD a serbat, de curând, 20 de ani de activitate, paramedicii din judeţul Hunedoara nu au nici un motiv de sărbătoare. Patru luni au fost prin rotaţie în şomaj tehnic, perioadă care s-a încheiat ieri, dar greul nu a trecut.

Datorii de 900.000 de lei

Două module SMURD din judeţ sunt pe cale să fie desfiinţate, dar o decizie finală va fi luată după o analiză amănunţită a Consiliului Director al Asociaţiei Salvital Hunedoara. Situaţia a fost generată de datoriile imense ale unor administraţii publice locale, partenere ale asociaţiei care coordonează activitatea SMURD Hunedoara, respectiv Salvital, iar conducerea acesteia a fost nevoită să acţioneze în instanţă mai multe primării pentru recuperarea creanţelor. Preşedintele Salvital Hunedoara, Petru Mărginean, spune că valoarea sumelor neîncasate se cifrează la ora actuală la valoarea de 900.000 de lei. „Cei mai mari restanţieri au rămas Primăria Lupeni şi primăriile din zona Bradului. Astăzi, s-au finalizat cele patru luni în care modulele SMURD au fost pe rând în şomaj tehnic. Cu toate că există primării care sunt bune platnice – Primăria Petroşani, Hunedoara şi Deva – am încercat, din solidaritate, ca toate modulele SMURD să fie pe rând, în şomaj tehnic”, a declarat Petru Mărginean. Nici acţiunile în instanţă nu au dus la recuperarea creanţelor de la datornici, aşa că vor fi luate noi măsuri în perioada următoare.

Restanţele au crescut

„Restanţele nu au scăzut de la o lună la alta, ci au rămas aceleaşi sau chiar au crescut puţin. Vom face o analiză la sfârşitul lunii octombrie, împreună cu Consiliul Director, cu toţi membrii, şi vom decide dacă vom renunţa la unul sau două module”, a mai spus preşedintele Asociaţiei Salvital Hunedoara.

Rău platnicii au fost chemaţi în judecată pentru recuperarea creanţelor, dar majoritatea proceselor sunt încă pe rolul instanţelor din judeţ. „Eu sper ca totuşi, responsabilii primăriilor, ai consiliilor locale, să realizeze că nu se rezolvă problema de sănătate prin instanţă, ci printr-o responsabilitate mai mare, chiar dacă există dificultăţi financiare. Nu vrem în nici un caz să închidem nici un modul SMURD, dar nu putem să afectăm celelalte zone, care sunt bune – platnice”, susţine Mărginean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

6 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

6 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

6 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

6 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

6 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

6 ore ago