Prima este Maria Lorena Koce (foto stânga), în vârstă de 16 ani, care a plecat marţi dimineaţa la şcoală, dar n-a mai ajuns de atunci acasă. Potrivit poliţiştilor, nu este prima oară când fata a plecat de la domiciliu, în ultimii doi ani, acest lucru întâmplându-se de mai multe ori, şi de fiecare dată, la solicitarea familiei, a fost descoperită de poliţişti pe raza municipiului şi dusă acasă. Semnalmentele Mariei Lorena sunt următoarele: 1,60 metri, circa 50 de kilograme, păr negru lung, cu breton vopsit roşu, ochii căprui, faţă rotundă, bărbie ascuţită. Când a plecat de acasă era îmbrăcată în pantalon slim de culoare albastră, geacă scurtă de fâş de culoare neagră, iar în picioare purta o pereche de cizme lungi, maro.
Tot marţi, dar după amiaza, a plecat de acasă Laura Maria Pricop (foto dreapta), în vârstă de 12 ani, aflată în abandon şcolar. Şi aceasta, din toamna lui 2012, a fugit de mai multe ori de acasă. Semnalmentele minorei sunt următoarele: 1.50 metri, de circa 48 kg, păr negru lung, ochii căprui, faţă ovală, bărbie ascuţită. Când a plecat de acasă, era îmbrăcată în pantalon tip blue-jeans, bluză de trening roz cu gri cu emblemă Adidas, palton de culoare neagră, iar în picioare purta o pereche de cizme negre.
Întrucât până în prezent, acţiunile de căutare a minorelor nu au dat rezultat, poliţiştii au solicitat darea acestora în urmărire naţională. Persoanele care deţin informaţii utile anchetei sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul de urgenţă 112. (M. Crivăţ)
Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.