Două anotimpuri

Volodia Macovei

Mă uitam cum se duce pe pustii vremea pe meleagurile noastre, cum trecem de la frumoasele noastre anotimpuri, cu graniţe fireşti şi bucurii ale descoperirii asemenea, şi mă gândeam la vorbele bătrâneşti pe care le-am întâlnit repetate în fiecare colţ al judeţului Hunedoara, pe unde am umblat la adunat vorbele şi sufletul oamenilor: „Nici Dumnezeu nu mai are răbdare cu noi!”. Şi dreptatea acestor cuvinte nu poate fi contestată uşor.
De ce ar trebui să-l încărcăm pe Dumnezeu cu asemenea trăiri omeneşti, strâmbe şi pentru firea omului? Poate pentru că nu înţelegem de ce, cu trecerea anilor, a generaţiilor, relaţiile între oameni devin din ce în ce mai complicate, mai tensionate, mai aspre, mai greu de dus. Până la înstrăinarea completă, despre care vorbea Asimov cu multe decenii în urmă – şi marea majoritate a cugetătorilor, mai mult sau mai puţin celebri, se înghesuia să desfiinţeze previziunea marelui autor de SF -, nu pare să mai fie mult timp de dus. Asimov părea un ciudat al timpului, când povestea despre oamenii care vor prefera să comunice exclusiv prin mijloace electronice, care nu vor suporta să mai fie unii în preajma celorlalţi, care se vor iubi şi se vor urî, iubind şi urând propriile lor imagini digitalizate.
Ne îndreptăm, se pare, cel puţin aşa ni se arată timpul ce curge mult prea repede, spre România celor două anotimpuri: o toamnă lungă, cu puseuri de ger, şi o vară deşertică, muind oasele oamenilor până la lavă. Şi noi, cei ce-am prins cele patru bine întocmite anotimpuri, care ne gândeam că împărţirea la doi ar fi bună de democraţie, dar politicienii s-au prins şi nu ne lasă nici măcar speranţa unui timp al alegerilor simple.
Unde sunt zăpezile de altădată, ar spune Francois Villon, fredonând dinspre secolul XV. Chiar aşa, unde sunt acele zăpezi care adunau oamenii, familiile, prietenii în jurul focului, în jurul sărbătorilor tihnite, în jurul vorbelor vesele şi speranţei. Unde Dumnezeu o fi viitorul acela ce se întrezărea în tulburii ani 90, de care abia aşteptam să scăpăm, pentru a creşte mari, puternici şi frumoşi, împliniţi? Departe.