Categories: Eveniment

Dosarul Sexgate din Vulcan, pe ultima sută de metri

Cristina Ghenea

Poliţistul Adrian Sucilă (foto) a fost adus ieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, unde i-a fost citit materialul de urmărire penală întocmit de procurori. Acesta este ultimul pas făcut înainte ca dosarul în care Sucilă este acuzat de act sexual cu un minor, corupţie sexuală şi furt, să fie trimis în judecată.
Potrivit Adinei Velescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Adrian Sucilă nu a avut nimic de adăugat pe lângă declaraţiile făcute la audieri, astfel că materialul de urmărire penală rămâne nemodificat. Urmează ca mâine, aceeaşi procedură să fie aplicată şi în cazul Mihaelei Stoica – fiica viceprimarului din Vulcan, după care rechizitoriul va putea fi întocmit. “După ce materialul de urmărire penală îi va fi citit şi inculpatei Mihaela Stoica, dosarul va putea fi trimis în judecată. Probabil cel târziu luni, acesta va fi deja înregistat pe rolul instanţei”, a precizat Adina Velescu.
În vârstă de numai 19 ani, fiica Angelei Stoica este acuzată, în acest dosar, pentru complicitate la act sexual cu un minor şi complicitate la corupţie sexuală – după ce procurorii au descoperit că aceasta participa la relaţiile sexuale întreţinute de poliţist cu fratele ei de 16 ani.
Deşi procurorii de la Parchet şi-au încheiat ancheta, învinuiţii vor fi, în continuare, cercetaţi, de data aceasta de procurorii DIICOT. Aceştia au preluat o parte din dosar, după ce, la percheziţiile electronice, au fost găsite mai multe materiale cu caracter obscen şi pornografie infantilă. Astfel, Adrian Sucilă şi Mihaela Stoica sunt suspectaţi şi de răspândirea de materiale cu caracter obscen şi deţinerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic, fapte pentru care ambii riscă până la 12 ani de închisoare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

4 ore ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

22 de ore ago

Bulina albă

Agentul șef principal Daniel Gapșea, criminalist la Poliția Orașului Uricani Pentru că a reușit să-i…

22 de ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că este acuzat că a încălcat din nou ordinul de…

22 de ore ago

Apă pură, din Masivul Retezat, pentru locuitorii comunei Hărău și o infrastructură modernă

Magdalena Șerban A fost emis ordinul de începere a lucră­rilor pentru modernizarea și înființarea surselor…

22 de ore ago