Indivizii înarmați cu bâte și un pistol au terorizat, în toiul nopții, un paznic de la o balastieră. Omul s-a refugiat într-o gheretă, iar hoții l-au amenințat că-l împușcă dacă nu-i lasă să fure motorina din rezervoarele utilajelor. Acuzați de tâlhărie, cei trei indivizi au cerut să se constate că s-au prescris faptele.
Fără pedepse
În fața instanței, apărătorii inculpaților au susținut că faptele descrise nu întrunesc elementele tentativei de tâlhărie calificată, ci ar trebui încadrate ca amenințare și distrugere. Judecătorul a analizat cererile și a reținut însă că, raportat la modul de desfășurare a faptelor descrise în rechizitoriu – deplasarea în grup, prezența obiectelor utilizate pentru intimidare și solicitarea explicită de bunuri – arată că este vorba de tâlhărie. Chiar și așa, indivizii au scăpat de condamnări, întrucât faptele au fost comise în urmă cu nouă ani, perioadă în care autoritățile judiciare nu au reușit pedepsirea lor. (M.Gânju)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…