Categories: Actualitate

Dosarul escrocheriei de la CAR, aproape de judecată

De circa patru ani au avut nevoie procurorii din Petroşani pentru a finaliza dosarul de înşe­lăciune în care sunt zeci păgubiţi, oa­meni care s-au trezit peste noapte datori. Dosarul se află în procedură de cameră pre­liminară la Judecătoria Petroşani.
Mega-escrocheria a ieşit la iveală în anul 2016, când zeci de persoane s-au trezit cu somaţii de plată pentru nişte împrumuturi pe care nu le făcuseră. La momentul începerii anchetei, în mai 2016, se vorbea de o pagubă de un milion de lei, iar suspectul era o fostă preşedintă a unui CAR din Petroşani. Olimpia Marinca (53 de ani) în calitate de casier şi ulterior de preşedinte al unei insti­tuţii financiare nebancare, în perioada 2012 – 2015, a întocmit peste 240 de contracte de împrumut fictive, în valoare totală de peste 1.000.000 de lei, folosind documente false în numele titularilor de contracte şi ale giran­ţilor (unii dintre aceştia fiind chiar decedaţi la data acordării împrumutului), însuşindu-şi su­mele de bani obţinute, declara Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt IPJ Hunedoara.
Ancheta a fost una de durată din cauza numărului mare de păgubiţi ori martori, însă procurorii au finalizat cercetarea şi au trimis dosarul spre analiză magistraţilor Judecă­toriei Petroşani. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând…

5 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

21 de ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

21 de ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

21 de ore ago