Categories: Actualitate

Dosarul Delinescu-Varga nu se mai întoarce la procurori

Loredana Goangă

Dosarul în care Florin Delinescu (foto), Ioan Varga şi alţi doi inculpaţi sunt acuzaţi de spălare de bani nu se va mai întoarce la procurori pentru refacerea urmăririi penale, aşa cum stabilise Tribunalul Hunedoara, ci va merge mai departe cu judecarea.
„Instanţa a admis contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, drept pentru care a desfiinţat hotărârea Tribunalului Hunedoara şi a dispus continuarea judecăţii, în camera preliminară”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.
De asemenea, magistraţii au menţinut măsura controlului judiciar cu obligaţia de a nu părăsi ţara în ceea ce îi priveşte pe Delinescu şi Varga.
Hotărârea este una definitivă, ea nemaiavând cale de atac.

Zeci de monede furate
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2010-2013, Florin Delinescu, fost custode al Secţiei Sarmizegetusa Ulpia Traiana din cadrul MCDR Deva, Ioan Varga, Gheorghe Găţăianu şi Viorel Hărşan au aderat la o asociaţie infracţională având ca scop comiterea de infracţiuni la regimul de protecţie al Patrimoniului Cultural Naţional, în urma cărora au valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor şi spălat pentru acoperirea originii infracţionale, mai multe loturi monetare aparţinând unor tezaure de monede Lysimach şi denari romani. Acestea au fost sustrase în ultimii ani din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, şi au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional. Prin faptele lor, inculpaţii au produs Statului Român un prejudiciu în valoare de 6.117 euro. Au fost recuperate trei monede din aur de tip Lysimach şi alte 77 de monede antice din argint, care au fost depuse în custodia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Totodată, Delinescu şi Varga au vândut, în primăvara anului trecut, cinci monede de aur Lysimach şi 22 de denari romani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

4 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

4 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

4 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

4 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

4 ore ago