Categories: Eveniment

Dosarul „Comorile dacice I”, din nou în atenţia magistraţilor

Natalia Bumbac

Unul dintre aurarii condamnaţi în dosarul „Comorile dacice I” a cerut în instanţă revizuirea cauzei. Cererea depusă de Mihai Zerkula a fost respinsă de Tribunalul Hunedoara, sentinţa fiind atacată cu apel. Ieri la Curtea de Apel Alba Iulia a avut loc un prim termen de judecată a apelului declarat împotriva hotărârii date de instanţa hunedoreană.
Sentinţa definitivă din dosarul „Comorile dacice I” a fost dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în luna decembrie 2014, după 10 ani de la începutul judecăţii. Mihai Zerkula a primit o condamnare de cinci ani, iar celelalte nouă persoane judecate în dosar au primit pedepse cu închisoarea între doi şi şase ani. După pronunţarea sentinţei definitive, o parte dintre cei condamnaţi s-au predat la poliţie pentru a fi încarceraţi, iar patru dintre ei, Iulian Ceia, Mugur Niu Nedelcu, Ion Nedelcu şi Adrian Marcel Nistor au fost de negăsit chiar şi atunci când oamenii legii i-au căutat la domiciliu. În luna iulie, Mugur Niu Nedelcu a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Arad, în timp ce încerca să treacă vama cu un buletin cu domiciliul în judeţul Teleorman, ceilalţi trei fiind daţi în continuare în urmărire internaţională.
Aurarii au fost condamnaţi la închisoare, fiind acuzaţi de furt calificat de obiecte de patrimoniu din siturile arheologice, printre care şi 15 brăţări dacice, cu pierderea acestor bunuri pentru Patrimoniul Naţional, efectuarea de detecţii ilegale în siturile arheologice, şantaj şi violare de domiciliu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

4 ore ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

4 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

4 ore ago

Un județ curat, dar pe datorie. SUPERCOM are de recuperat 9,3 milioane de lei

Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de sa­lu­britate c­ând datoriile pentru serviciile ofe­rite…

4 ore ago

„Cristale de zahăr”, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hu­nedoara – Deva, cu spri­jinul Consiliului Ju­de­țean Hunedoara, or­ga­nizează în 12…

4 ore ago

Centrala pe gaz de la Mintia, aproape de pornire. Investiția de 1,2 miliarde de euro, susținută de guvern

Ieri, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, în contextul…

4 ore ago