Categories: Actualitate

Dosarul „Bonnie şi Clyde ai Estului“, retrimis la Tribunalul Hunedoara

Maximilian Gânju

Dosarul celor doi unguri care au jefuit mai multe case de amanet, dând dovadă de o cruzime fără margini, se întoarce la Hunedoara. Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul celor doi şi a decis reluarea finalului judecăţii în dosarul de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, tâlhărie, tentativă de tâlhărie, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi furt calificat.
„Bonnie şi Clyde ai Estului“, ungurii Varga Sandor şi Turi Emese, au fost condamnaţi în primă instanţă, la Tribunalul Hunedoara, la 15 ani de închisoare şi, respectiv, şapte ani şi şase luni de detenţie. Cei doi au făcut apel, iar Curtea de Apel Alba Iulia a desfiinţat sentinţa penală şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Hunedoara. „Ultimul act procedural rămas valabil este încheierea de şedinţă din 28 septembrie 2018“, este decizia CA Alba Iulia. „Bonnie şi Clyde ai Estului“ au comis multe crime şi jafuri în Ungaria, unde au fost prinşi, de altfel, în 2010 şi apoi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă. Cei doi au acţionat şi în judeţul nostru, în municipiul Hunedora, unde a atacat şi jefuit o casă de amanet după ce au împuşcat-o în cap pe vânzătoare. Se întâmpla în decembrie 2007, când bărbatul a intrat într-o casă de amanet din Hunedoara şi a tras cu arma în angajată. În urma împuşcăturii, victima a supravieţuit, dar şi-a pierdut ochiul stâng, iar viaţa i-a fost pusă în pericol. Au mai dat lovituri şi în Codlea, Oradea şi Pecica. Tribunalul Hunedoara i-a obligat pe inculpaţi, în solidar, să plătească daune materiale de peste 44.367 de lei către SC Aristocrat Credit SRL Hunedoara, precum şi 200.000 de euro sau echivalent în lei la data plăţii daune morale către femeia împuşcată.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

21 de ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

21 de ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

21 de ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

21 de ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

21 de ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

21 de ore ago