Categories: Actualitate

Dosar penal pentru substanţe periculoase

Mai multe kilograme de fungicid şi 10 litri de erbicid cu termen de valabilitate expirat, asta au descoperit poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Hunedoara, în urma unei acţiuni la o societate comerciale din comuna Ilia.

Oamenii legii au stabilit că patronul firmei scosese la comercializare substanţele periculoase al căror termen de valabilitate era expirat. Astfel, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

20 de ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago