Categories: Actualitate

Dosar penal pentru arderea miriştilor

Primul dosar penal a fost întocmit anul acesta, pentru arderi repetate de mirişti. Asta, din cauză că fenomenul se extinde şi există riscul ca păduri şi alte terenuri să fie acoperite de flăcări.
Potrivit şefului Gărzii de Mediu Hunedoara, comisarul şef Cristian Moldovan,  dosarul penal în acest caz s-a întocmit conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005. „Deocamdată, dosarul este cu autor necunoscut şi el a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. Este vorba de arderi de mirişti în apropierea municipiului Deva. Anul trecut, au fost trei astfel de dosare. Sunt foarte multe incendii, nu am avut încotro, a trebuit să facem plângerea respectivă. Incendiile acestea pot provoca pagube mari, se ajunge să ia foc păduri întregi, bioxidul de carbon degajat în atmosferă atacă stratul de ozon. Dacă va fi identificat autorul sau autorii, se riscă amendă de până la 50.000 de lei sau închisoarea de la trei luni la un an”, a declarat şeful Gărzii de Mediu Hunedoara. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • in sfarsit...dar nu inteleg parca si-ar cere scuze...zilnic Deva este umpluta de mirosuri de la incendiile provocate de inconstienti...de parca ar fi si greu sa ii descopere pe autori..sa ma caute si ii dau eu sfaturi...hhhmmm ..''comisar'' de mediu...vai de noi!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

11 ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

11 ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

11 ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

11 ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

11 ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

11 ore ago