Politica si administratie

Dorinţele lui Ion Creangã, aproape de împlinire

Sorina Popa

„Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru, şi atunci să fie praznic şi nuntă“, scria Ion Creangă în „Amintiri din copilărie“, fără să ştie că vorbele sale îi vor inspira pe aleşii neamului 100 de ani mai târziu. După ce, în 2008, parlamentarii au făcut front comun şi au legiferat statul acasă de Rusalii, în 2010, un deputat PDL merge mai departe şi propune încă două zile nelucrătoare: o Zi naţională de rugăciune şi o Zi a românilor de pretutindeni. Astfel, deputatul PDL Mircea Lubanovici a anunţat, ieri, că va depune la Parlament două proiecte de lege, care să instituie Ziua naţională de rugăciune şi, respectiv, Ziua românilor de pretutindeni, ambele nelucrătoare.

De Sfântul Ilie

„Voi propune o Zi naţională de rugăciune, pentru ca naţiunea română să aibă o zi nelucrătoare, în care poporul român, care se declară creştin, să poată să se roage. Să avem o zi, în care să putem să ne rugăm lui Dumnezeu“, a spus Lubanovici, într-o conferinţă de presă. El a arătat că nu a stabilit, încă, data acestei Zile naţionale de rugăciune. Lubanovici, deputat ales de diaspora, a precizat că propune ca pe 20 iulie, adică de Sfântul Ilie, să se sărbătorească Ziua românilor de pretutindeni. „Să încurajăm românii să se întoarcă acasă şi să nu uite de unde au plecat“, a explicat deputatul PDL.

Ca urmare, MESAGERUL HUNEDOREAN i-a întrebat pe câţiva parlamentari din judeţ cum privesc ei propunerea colegului lor.

„Este o chestiune populistă”

„Înainte de a avea astfel de propuneri legislative, cei din PDL ar trebui să facă demersurile necesare, pentru ca guvernul să respecte Constituţia României şi legile ţării. Ce credeţi? Românii au nevoie de încă două zile nelucrătoare, sau de un plan de scoatere a ţării din criză? Propunerea deputatului Lubanovici este doar o chestiune populistă, menită să distragă atenţia opiniei publice de la mişcările de protest care se anunţă, ca urmare a guvernării dezastruoase”, susţine senatorul PSD, Cosmin Nicula.

„Vom avea 365 zile libere pe an”

„Cred că suntem ţara cu cele mai multe sărbători. Pe zi ce trece, tot adăugăm la sărbători, în care, bineînţeles că nu se lucrează, până vom ajunge să avem 365 de zile libere pe an. În ceea ce priveşte Ziua Naţională de Rugăciune, aceasta există în statele catolice, dar acolo se plăteşte şi o taxă de cult. Va fi interesant să avem aşa ceva. Apoi, cât despre Ziua românilor de pretutindeni, nu cred că este nevoie ca ea să fie declarată zi nelucrătoare. Eventual, pot fi organizate diferite manifestări cu această ocazie”, a declarat deputatul PDL, Ioan Timiş.

„Speranţa în Dumnezeu, nu în guvernanţi”

„Ca popor, avem frică de Dumnezeu, însă nu cred că avem nevoie de o zi specială ca să ne rugăm. Nu ne va merge mai bine sau mai rău, dacă va fi instituită Ziua Naţională de Rugăciune. Actuala putere ar trebui să se preocupe de crearea de noi locuri de muncă, să aducă ţara pe linia de plutire, iar şomajul să nu mai crească. De fapt, singura speranţă a noastră este în Dumnezeu, că guvernanţii nu ne mai pot ajuta”, susţine deputatul PNL, Bogdan Ţâmpău.

One thought on “Dorinţele lui Ion Creangã, aproape de împlinire

  • articol plin de populism. mai fatuca, pe de o parte atacasi pe politicieni dar tot de la politicieni cerusi pareri ca sa spuna ce si cum. da, de la din aia de care iti placu tie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura