Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Dorin Gligor (foto), care are în prezent şi atribuţiile preşedintelui instituţiei, anunţa în urmă cu ceva timp o schimbare din rădăcini a felului în care a fost administrat judeţul în perioada Moloţ. Mai mult, acesta susţinea că monopolul anumitor firme de casă ale vechii conduceri pentru obţinerea contractelor din bani publici trebuie înlăturat. Gligor a dat atunci un semnal către toţi agenţii economici din judeţ să se înscrie la licitaţiile organizate de CJ Hunedoara, deoarece contractele pentru executarea lucrărilor din bani publici nu vor mai fi atribuite decât pe criterii corecte şi transparente.
„Îmi menţin poziţia prin care susţin că trebuie făcută o schimbare radicală în ceea ce priveşte modul în care s-au derulat lucrurile la CJ Hunedoara. Trebuie organizate licitaţii corecte, la care să poată participa firme serioase şi în consecinţă, să avem lucrări de calitate. Investiţiile trebuie făcute acolo unde este nevoie şi nu doar în funcţie de interesele personale ale unora aflaţi temporar la putere. Trebuie să punem punct licitaţiilor trucate sau atribuite prin încredinţare directă. Aceste lucruri sunt păguboase şi ne-au adus în situaţia în care suntem, mă refer la cea din luna decembrie pe care cu toţii o cunoaştem. Chiar dacă pentru mine înseamnă riscuri mari, mi le asum. Iar criticile venite dintr-o anumită parte îmi demonstrează că sunt pe drumul cel bun şi am de gând să merg până la capăt”, a afirmat Dorin Gligor, vicepreşedinte al CJ Hunedoara.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…
View Comments
Grabeste-te, pana mai esti interimar. La mintea ta basista, ai fi in stare sa candidezi la CJ. Nicio sansa, esti doar un pdl-ist vopsit in galben, lumea stie cat sunteti de buni si cinstiti, portocalii.