Dorin Gligor, Pro România: La Primul Congres am stabilit liniile directoare ale partidului

Sorina Popa

Primul Congres al Pro România, partidul condus de Victor Ponta, a fost organizat în acest sfârşit de săptămână. Cum era de aşteptat, Ponta a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte al formaţiunii politice. Au participat aproape 900 de delegaţi din toată ţara. Participanţii la Congres l-au ales pe Ponta preşedinte, iar pe Daniel Constantin, Nicolae Bănicioiu şi Sorin Cîmpeanu în funcţiile de prim-vicepreşedinţi.

Master plan pentru România
„Care este obiectivul nostru? Echipă, proiecte. Vreau să cred că putem să facem un master plan pentru dezvoltarea României, că avem oamenii şi proiectele necesare, avem experienţa şi avem şi timpul în faţă. Nu îmi doresc ca Pro România să fie un proiect pe termen scurt. Să vedem ce facem peste trei luni, peste şase luni, să vedem cu cine facem alianţă, cu cine ajungem la guvernare, să vedem cum ajungem şi noi în nişte funcţii. Am fost în diverse funcţii publice, nu ne-a gonit nimeni de acolo, am plecat când am crezut că nu putem să facem atât de mult cât ne-am dorit, ci vreau să cred că împreună cu dumneavoastră acest proiect, master plan pentru România, poate fi realizat“, a afirmat Victor Ponta.

Cartea de vizită
”Pro România este un partid de centru-stânga, care promovează o viziune liberală în economie şi în zona drepturilor democratice fundamentale. Pro România îşi propune să fie o platformă politică în care oameni competenţi construiesc şi aplică proiecte concrete pentru dezvoltarea ţării. Pro România va propune proiecte în fiecare domeniu de activitate.
Pro România nu e un proiect care pleacă de la zero. Principala noastră carte de vizită este performanţa echipei de guvernare din perioada 2012-2015, care a gestionat eficient reconstrucţia ţării după criza economică. Acea echipă a reuşit să genereze atât creştere economică, cât şi dreptate socială şi a pus bazele unei dezvoltări sustenabile.
Pro România este un partid construit pe valori precum competenţa, profesionalismul, responsabilitatea, meritocraţia şi integritatea.
Avem lideri care au reprezentat România cu cinste, onestitate şi seriozitate prin activitatea lor şi a căror muncă se poate măsura în rezultate concrete, oameni care s-au bătut întotdeauna pentru interesele României şi ale românilor. Este primul Congres al partidului la care a fost aleasă conducerea formaţiunii politice şi au fost stabilite liniile directoare ale Pro România”, a declarat Dorin Gligor, coordonatorul Pro România în judeţul Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ul­tima sută de…

21 de ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce parti­cipă…

21 de ore ago

Bulina neagră

A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.

21 de ore ago

Primarul Dan Bobouțanu: Demolăm vechiul stadion și ridicăm noua arenă. Punct

În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…

21 de ore ago

Condamnat la închisoare pentru că și-a bătut fosta iubită

Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…

21 de ore ago

Octogenară lăsată fără economii prin metoda „meseriașului”

Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…

21 de ore ago