Dorin Gligor: Florin Roman, când conducea PNL Hunedoara, făcea sondaje din pix

Sorina Popa

După ce Libertatea a arătat că a mințit de trei ori în CV-ul său, deputatul liberal Florin Roman a demisionat, miercuri, din funcția de ministru al Cercetării.

Rezultat dezastruos
MESAGERUL HUNEDOREAN a aflat de la un fost coleg de-al vicepreședintelui PNL Florin Roman cum a fost perioada în care acesta a condus organizația județeană Hunedoara a PNL.
După un scor dezastruos la alegeri, în 2016, Florin Roman a fost adus în județ să-i reorganizeze pe liberali. Numai că, potrivit surselor noastre, se pare că lucrurile nu s-au îmbunătățit, ci, din contră, au fost mai grave.
Dorin Gligor (foto), fost membru PNL, a de­cla­rat că Florin Roman a fost pus să coordoneze PNL Hunedoara de către Alina Gorghiu.
“A venit în județ (n.r.-Florin Roman) și am început campania pentru parlamentare. Eu trebuia să fiu primul pe lista pentru Senat. Nu s-a întîmplat așa, pentru că Roman ne-a spus că doamna Carmen Hărău aduce bani la partid și trebuie să o pună prima pe lista pentru Senat. Campania a fost un dezastru. Ne-a împărțit, pe candidați, pe zone, deși nu se candida pe colegii. Unii nu erau cunoscuți în zonele unde au fost trimiși. Nu a contat, el o ținea una și bună. La un moment dat, a zis că trebuie să facem un sondaj, să vedem cum stăm cu notorietatea, candidații. Cică o firmă din București a făcut acest sondaj, care a costat 7.000 de euro. Am dat fiecare banii, dar apoi am aflat cum s-a făcut son­dajul. Roman și cu alții s-au așezat la maasă și au scris procente, în dreptul numelui fie­cărui candidat. Din pix.Ce firmă de son­daje? Ce s-a întâmplat cu banii ăia numai el știe. La un moment dat, regretatul Mircea Pătrânjan (n.r.-primarul din Romos), mi-a spus că venirea lui Florin Roman să conducă organizația liberal din Hunedoara a fost ca și când ai fi aruncat o bombă în interiorul filialei. Adică, a distrus și ce mai era din organizație. PNL a obținut la acele alegeri parlamentare doar două posturi, unul de deputat și celălalt de senator. Cel mai prost rezultat. Roman s-a dus însă la București și a spus că alegerile au fost un succes răsunător pentru organizația județeană Hunedoara a PNL. A distrus și ce mai era bun. Și, apropo de scandalul cu CV-ul său. Când a venit la Deva, ne-a spus că are un CV impresionant. Fostul primar al municipiului Alba, Mircea Hava, îmi povestea atunci câte probleme a făcut Roman. Sunt multe de spus despre acesta, câte minciuni ne-a îndrugat”, a spus Dorin Gligor, fost prefect al județului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Acum,ajuns la ApaPROD, Gligor face el grile de salarizare din pix...pentru cine ?

    Nu se știe...

  • SI totuși domnule Nistor, pentru cine au fost făcute grilele alea de salarizare mai mari decât ce propunea Sindicatul? Un gen fenomen unic pe planetă...

  • O enigmă...probabil că așa se întâmplă când te pune cineva la butoane...

Recent Posts

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

o zi ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

o zi ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

2 zile ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

2 zile ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

2 zile ago