Politica si administratie

Domnule Heiuş, degeaba citeşti, dacă nu înţelegi!

Domnul deputat Lucian Heiuş, prizonier al demagogiei electorale, încearcă într-o tentativă ridicolă şi agresivă să denigreze activitatea Consiliului Judeţean Hunedoara, lansând în presa locală afirmaţii şi atacuri lipsite de logică şi fundament.

Vă propun, domnule deputat, să coborâţi cu picioarele pe pământ şi să vorbim despre judeţul Hunedoara folosind date corecte, chiar dacă vă încurcă socotelile electorale.
Pentru început, o rectificare. CJ Hunedoara a alocat în acest an 21.895.125,30 lei pentru întreţinerea drumurilor judeţene, nu 15.968.000 lei. Cred că, pentru un finanţist cu pretenţii, acurateţea cifrelor este obligatorie. Fiţi sigur că această sumă consistentă este utilizată cu responsabilitate, nu aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi, când CJ Hunedoara era condus de colegii dumneavoastră de partid.
Vorbiţi, fără să fiţi informat, despre drumul spre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Pentru sectorul DJ 705A Orăştie-Costeşti, CJ Hunedoara a depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest o cerere de finanţare pentru modernizarea acestuia, valoarea proiectului fiind de peste 30 de milioane de lei. Între timp, întreţinerea va fi executată din bugetul propriu.
Cât despre turiştii care vin la Sarmizegetusa Regia, haideţi să mergem împreună, domnule deputat, pe sectorul „modernizat” de colegii dumneavoastră de partid: Costeşti-Sarmizegetusa Regia. Este vorba despre acel drum pe care l-aţi inaugurat în plină campanie electorală, peticit de 160 de ori înainte de a fi dat în folosinţă. Hunedorenii nu au uitat că problemele de acolo sunt încă în analiza procurorilor! Mai mult, pentru că aţi făcut un proiect slab, noi, conducerea PSD a CJ Hunedoara, completăm lipsurile acestuia şi în ziua de azi. Sigur nu ştiţi, dar aflaţi astăzi că lucrăm la proiectul de consolidare a zidurilor de sprijin. Ca să înţelegeţi, facem ceea ce trebuia să faceţi dumneavoastră de la bun început!
Mai departe, deplângeţi starea de degradare a unor drumuri judeţene, fără să ştiţi că pe sectoarele oferite ca exemplu, fiind situate în intravilanul localităţilor, s-au executat lucrări de introducere a reţelelor de apă şi canal. Sigur că drumurile trebuiau aduse la starea iniţială, dar aceasta este responsabilitatea firmelor care au executat lucrările şi a administraţiei locale. Ştiaţi asta, dar aţi preferat să insultaţi inteligenţa hunedorenilor, sugerând că toate relele sunt în curtea administraţiei judeţene.
Ştiţi de ce lucrările la DN7A Petroşani-Voineasa sunt blocate? Pentru că şeful dumneavoastră de partid, Ludovic Orban, un fost „ilustru” ministru al Transporturilor, a transferat prin semnătură sectorul DN7A din judeţul Hunedoara, din administrarea DRDP Timişoara, la DRDP Craiova. Mai interesant este motivul: pentru ca prietenul domnului Orban de la Romstrade să „prindă” şi această lucrare pe lângă cea de modernizare a şoselei Transalpina. Nu ştiaţi? Chiar dacă este un drum naţional care nu este administrat de CJ Hunedoara, totuşi, facem demersuri pentru ca acest sector să fie trecut înapoi la DRDP Timişoara. Adică, reparăm ce-aţi stricat.
Vă faceţi de râs mai rău ca în 2016 vorbind despre dezvoltarea durabilă a turismului. Nu vreau să vă spun aici ce am găsit în sediul Agenţiei de Dezvoltare Economico-Socială a judeţului după plecarea PNL, vreau doar să vă ajut să înţelegeţi care este realitatea.
Conducerea PSD a CJ Hunedoara susţine dezvoltarea turismului prin fapte: introducerea canalizării în Staţiunea Straja, modernizarea drumului judeţean din Staţiunea Parâng, modernizarea drumului spre Staţiunea Geoagiu, introducerea apei în Staţiunea Straja şi în zona turistică Pasul Vîlcan, modernizarea a 10 drumuri judeţene care asigură accesul spre obiective turistice, reabilitarea Castelului Nopcsa, reabilitarea Amfiteatrului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi lista investiţiilor nu se încheie aici. Dacă sunteţi interesat, vă punem la dispoziţie datele complete.
Domnule deputat, ştim cu toţii că vă doriţi mai mult de la cariera politică, este şi firesc. Însă administraţia publică nu este o haină croită pe mărimi universale. Poate să ţi se potrivească sau nu. În administraţie, ca şi în politică, ceea ce faci are o importanţă mult mai mare decât ceea ce spui.
Utilizaţi cu folos timpul pe care îl petreceţi în politică învăţând să folosiţi informaţii corecte şi respectând cetăţenii în slujba cărora suntem şi noi, dar şi dumneavoastră!
Costel Avram, administrator public al judeţului Hunedoara

4 comentarii la „Domnule Heiuş, degeaba citeşti, dacă nu înţelegi!

  • Vai, dar stimate domn de cursă lungă (traseu) Avram, oare in 2016 dumneavoastra nu erati un membru de vaza al PNL? Oare atunci nu erati coleg cu domnul Heius si cu colegii dumnealui la care faceti referire??
    Dar oare suma corecta ALOCATĂ prin HCJ, nu este 15.968.000 lei, diferenta fiind din alte parti??
    Sau oare drumurile judetele din Judetul pe care l pastoriti, u sunt praf si ioare dumneavoastra nu va ascundeti incompetenta in spatele unor explicatii si a unor scuze care nu intereseaza pe nimeni?
    Ba da! Sunteti extrem, dar extrem de incompetenti si sifonati bani publici! Asta e adevarul!

  • Avem incredere in domnul Costel Avram ca va moderniza drumurile judetene dar si DN 7A (Cheile Jietului) spre Voineasa si spre Transalpina , este un om hotarat , corect , …

  • Traseistul Avram care-l pupa-n fund pe Molot ca sa-i dea functia de vicepresedinte la CJ, devine o persoana lipsita de bun simt, pe zi ce trece.
    Probabil modul de gandire, oamenii si atmosfera din PSD incepe sa-si puna amprenta.
    Astept sa dispara nesimtitii de genul acesta. Doar parveniti, traseisti si combinatori.
    O sa dispareti la vot. Mai faceti ultimele smecherii si apoi vedem.

  • Costel Avram ? Un moldovean nesimtit si fara caracter, pentru el e ultimul mandat, cine-l pune pe lista anul viitor, pierde alegerile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura