FlashPolitica si administratie

Doi şefi la Direcţia judeţeană de Sport

  05  marieta ilcu (145)

Nicolle Ebner

 Decizia de schimbare a directorilor PSD de la conducerea unor instituţii descentralizate din judeţul Hunedoara şi înlocuirea acestora cu membri PDL, a creat derută în unele instituţii judeţene. Astfel, Direcţia Judeţeană de Sport (DJS) Hunedoara are doi directori coordonatori, ceea ce înseamnă că, în loc de economie la bugetul de stat, ministerul de resort plăteşte două persoane pentru o singură funcţie.

A revenit Cobori, Ilcu nu renunţă la post
Precum în bancurile româneşti, la DJS Hunedoara sunt doi cu mapa – adică doi directori – şi trei cu sapa, instituţia având de toţi, cinci angajaţi, cu tot cu şefi. După ieşirea PSD de la guvernare, social-democrata Sorina Cobori (foto stânga) a primit o decizie de eliberare din funcţie, iar pentru asta, a beneficiat de un preaviz de 15 zile. „Cu trei zile înainte de expirarea preavizului, m-am îmbolnăvit, iar Marieta Ilcu (foto dreapta) susţinută de PDL, a fost numită în locul meu, în ordinul ministrului fiind specificat însă faptul că numirea se suspendă până la expirarea preavizului meu. Ea s-a grăbit să se instaleze în locul meu, în mod ilegal, şi consider că documentele semnate în toată această perioadă, sunt nule de drept”, declară Sorina Cobori, afirmând că de drept, funcţia de director coordonator al DJS Hunedoara i-a aparţinut în toată această perioadă. Sorina Cobori a atacat în instanţă decizia de schimbare, iar în 2 decembrie, Curtea de Apel Alba a decis suspendarea executării ordinului de eliberare din funcţie, până la pronunţarea instanţei de fond. Decizia „executorie de drept” a fost adusă la cunoştinţa ministerului, Sorina Cobori solicitând punerea în aplicare a sentinţei. După epuizarea concediului medical, directorul social-democrat s-a reinstalat în biroul de director, însă nu a mai avut acces la documentele instituţiei, deoarece Marieta Ilcu nu vrea să renunţe nici ea la post. „Noi nu putem pune în aplicare o sentinţă judecătorească. Nu avem competenţe în acest sens. Ministerul este cel care hotărăşte, prin urmare, aştept să văd care va fi decizia ministerului”, a declarat Marieta Ilcu.

„Ar trebui să-şi dea demisia în faţa unei campioane mondiale”
Prefectul judeţului Hunedoara, Dorin Gligor, a aflat de la MESAGERUL HUNEDOREAN de situaţia anormală din instituţia judeţeană şi a declarat că astăzi va purta o discuţie cu Marieta Ilcu, Sorina Cobori şi reprezentanţii ministerului de resort. Pe de altă parte, dezamăgit de nerecunoaşterea meritelor Marietei Ilcu (multiplă campioană mondială, europeană şi naţională, recompensată de curând cu „Diplomă de Excelenţă” de către CJ Hunedoara pentru întreaga activitate sportivă), dar şi de situaţia în care este pusă, prefectul judeţului consideră că: „Sorina Cobori ar trebui să-şi dea demisia în faţa campioanei mondiale, Marieta Ilcu”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura