Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Deva care s-au deplasat la faţa locului, au depistat doi minori, în vârstă de 16 şi 17 ani, ambii din municipiul Deva, iar în urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva s-a stabilit că minorii sunt prezumtivii autori ai faptei sesizate, precum și a altor furturi din autoturisme, comise în cursul lunii aprilie a acestui an. Cei doi minori vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, care va dispune în consecinţă. (M.Crivăț)
A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…
Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…
Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…
Polițiștii din Hunedoara au identificat, în urma cercetărilor și a probatoriului administrat, un bărbat suspectat…