Categories: Sport

Doi jiulişti la Naţionala Under 16

Ciprian Marinuţ

Medaliile de argint cucerite de echipa de juniori A1 a clubului Jiul Petroşani la turneul final al Campionatului Naţional au dublat numărul jiuliştilor convocaţi la Naţionala României sub 16 ani. Pe lângă consacratul Marius Mareş, acum, pe lista convocărilor se află şi Vlad Tudorache, fiul fostului antrenor al Jiului, Marin Tudorache.

Meciuri cu granzii Europei

Performanţa obţinută la finalul săptămânii i-a scos „la lumină” pe talentaţii juniori de la Jiul Petroşani. Prestaţiile excelente avute de unii jucători din echipa alb-negrilor în competiţia, juniorilor A1, în care au obţinut medaliile de argint au aprins beculeţele multor impresari şi chiar ai reprezentanţilor echipei naţionale under 16. Drept dovadă, pe lângă Marius Mareş, component mai vechi al Naţionalei sub 16 ani, acum şi Vlad Tudorache a fost convocat la lotul României de la această categorie de vârstă. În plus, impresarii roiesc şi pe lângă alţi juniori ai Jiului. „Mareş nu mai este singurul jucător de la juniorii Jiului care cochetează cu naţionala. În urma evoluţiilor foarte bune, din meciurile de la Campionatul Naţional de Juniori A1, Vlad Tudorache a fost convocat şi el la lotul naţional”, a declarat antrenorul de la Club Jiul, Daniel Huza.
Cei doi jiulişti vor efectua un stagiu de pregătire şi un turneu în străinătate cu Naţionala sub 16 ani în care urmează să dispute meciuri amicale cu Naţionala Ungariei, dar şi cu juniorii Barcelonei şi ai lui Internaţionale Milano.

„Ghinion incredibil”

Cu toate că Jiul Petroşani a cucerit pentru prima dată în istoria clubului titlul de vicecampioană a României la juniori A1, puştii lui Daniel Huza se pot considera foarte ghinionişti, întrucât au fost învinşi, după ce au ratat două lovituri de la 11 metri. „Este incredibil ceea ce s-a întâmplat în finala Campionatului Naţional de Juniori A1. Am condus cu 1-0, am ratat două lovituri de la 11 metri, iar mai apoi, adversarii s-au impus prin două lovituri de la 11 metri, fără să aibă nici o altă acţiune periculoasă. Îmi felicit elevii pentru evoluţie, pentru mobilizare şi sper că o să ajungă fotbalişti de valoare. Am stat de vorbă cu ei, fiindcă erau în stare de şoc. Nu cred că s-a mai văzut aşa ceva în istoria vreunui meci de juniori”, a declarat antrenorul Daniel Huza despre partida pe care Jiul a pierdut-o cu scorul de 2-1, în faţa celor de la Atletic Olimpia Gherla.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

4 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

4 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

5 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

8 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

8 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

8 ore ago