Comunitate

Doi hunedoreni tratează bolnavii cu Terapie Bowen la CARP Deva

Sorina Popa

Nu sunt doar nişte simpli terapeuţi. Sunt nişte oameni minunaţi, care au înţeles că în fiecare zi au o misiune specială, aceea de a-şi ajuta semenii în suferinţă. Valeria şi Sorin Stoica (foto) sunt doi hunedoreni, care de ani buni vindecă oamenii cu ajutorul terapiei Bowen sau Bowtech.

Concept terapeutic nou
De la 1 iunie 2019, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Deva, de pe Strada Împăratul Traian, Valeria şi Sorin Stoica au deschis un cabinet de Terapie Bowen. Totul a fost posibil prin bunăvoinţa preşedintelui CARP Deva, Francisc Kovacs, un om care se gândeşte ca pensionarilor, dar nu numai lor, să le meargă bine.
Dar, de unde vine această tehnică de vindecare? „Tehnica poartă numele celui care a inventat-o, a lui Tom Ambrose Bowen, care vine dintr-o familie de englezi care a emigrat în Australia în 1910. Tehnica Bowen este un concept nou în manipularea corporală, ea nu derivă şi nici nu este similară nici unei alte modalităţi de abordare fizică. Ea este o formulă unică de reechilibrare neuro-musculară. Lucrează atât prin sistemul nervos, la nivel structural şi muscular, cât şi prin sistemul circulator şi limfatic. Se bazează pe teoria conform căreia, odată ce s-a realizat relaxarea totală a corpului, se activează abilitatea proprie organismului de a redresa orice problemă a corpului şi a minţii, prin readucerea acestora la echilibru şi armonie”, a spus Valeria Stoica.
„Unele din afecţiunile în care s-a demonstrat o ameliorare după terapia Bowen sunt: paralizie cerebrală, accident vascular cerebral, distrofie musculară, boala Parkinson, mialgie fibrinoasă. Dintre afecţiunile care răspund foarte bine la bowtech sunt: umăr înţepenit, probleme la genunchi, dureri de cap, dureri de spate, simptome astmatice, atacuri cerebrale, alergii de primăvară, probleme renale, oboseală cronică şi acută, tensiune, stres, traume”, susţine Sorin Stoica. Puteţi face programări la Cabinetul de la CARP Deva la numerele de telefon: 0721-908.325 şi 0729-519.445.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura