Categories: Eveniment

Doi escroci şi-au găsit fraierii la Turdaş

Livia Botici

O femeie şi fiul ei au fost înşelaţi de doi bărbaţi, care, după ce le-au spus că au stabilit, cu capul familiei lor, să îi aducă 600 de litri de motorină, contra sumei de 1.200 de lei, au luat banii şi s-au făcut nevăzuţi, fără a le mai da carburantul.

Aveau o maşină străină

Totul s-a petrecut marţea trecută, în localitatea Turdaş. Pentru că era aproape seară şi terminaseră munca la câmp, cele două persoane, mamă şi fiu, stăteau prin curte şi aşteptau ca tatăl, respectiv soţul, să se întoarcă acasă, după ce toată ziua fusese plecat din sat. La un moment dat, în faţa casei s-a oprit o maşină străină, din care au coborât doi bărbaţi, care s-au îndreptat hotărât spre gardul de la poartă. Sub pretextul că au vorbit în urmă cu câteva zile cu soţul femeii, şi au avut o înţelegere prin care ei trebuiau să-i aducă omului 600 de litri de motorină, contra sumei de 1.200 de lei, cei doi le-au cerut oamenilor suma de bani, pe care au şi primit-o. Apoi, pentru a fi cât mai credibili, i-au spus fiului femeii să urce la ei în maşină, pentru a merge la marginea satului şi să-i dea întreaga cantitate de carburant.

L-au lăsat cu ochii în soare

Plin de încredere, bărbatul a plecat împreună cu cei doi indivizi, şi nici prin gând nu-i trecea ceea ce avea să se întâmple mai departe. La un moment dat, atunci când au ajuns la ieşirea din localitatea Turdaş, necunoscuţii i-au cerut omului să coboare din autovehicul, pentru că ei urmau să meargă încă un kilometru, pentru a lua cealaltă maşină, în care, spuneau ei, se afla motorina. Doar că, odată ce au demarat în trombă de lângă bărbat, indivizii nu s-au mai întors nici cu carburantul, pentru care primiseră banii, şi nici fără el. După ce a mai rămas, aproape două ore, să-i aştepte, în mijlocul străzii, victima şi-a dat seama că el şi mama sa au fost înşelaţi într-un mod foarte ingenios. Potrivit poliţiştilor, „ţeparii” nu au fost prinşi, dar există un cerc de suspecţi, care, în acest moment, sunt verificaţi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

12 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

12 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

12 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

12 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

12 ore ago