Categories: EvenimentFlash

Doi escroci care foloseau metoda „Accidentul”, arestaţi la Deva

Oana Mihnea

Constantin Craioveanu, din judeţul Ilfov şi Costel Merţan, din judeţul Dâmboviţa, ambii de 26 de ani, au fost „cazaţi“ în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Deva pentru 30 de zile, după ce au înşelat un devean prin metoda „Accidentul“.
Bărbatul de 49 de ani, din municipiu, a fost sunat zilele trecute de o persoană necunoscută, care i-a cerut 30.000 euro ca s-o scape pe fiica acestuia de probleme. Mai precis, i-a povestit deveanului că fata lui a provocat un accident rutier grav în Bucureşti, în urma căruia a decedat un minor şi are nevoie de aceşti bani ca să se împace cu părinţii copilului. În cel mai scurt timp, bărbatul s-a întâlnit cu două persoane necunoscute, cărora le-a înmânat doar 14.000 lei, cât a putut face rost. Abia după asta, a vorbit cu fiica sa şi şi-a dat seama că a fost prostit, motiv pentru care a dat fuga la poliţie să reclame escrocii. Cu ajutorul informaţiilor furnizate de devean şi în urma cercetărilor amănunţite, poliţiştii hunedoreni au reuşit să îi prindă pe cei doi în mai puţin de 24 de ore. Unul dintre făptaşi a fost înhăţat dintr-o sală de jocuri de noroc din Deva, în timp ce pompa în păcănele banii primiţi, iar celălalt dintr-o pensiune din Sântuhalm, unde erau amândoi cazaţi. Din fericire pentru partea păgubită, poliţiştii au recuperat de la ei 10.000 lei.
Constantin Craioveanu şi Costel Merţan au fost reţinuţi pentru 24 de ore, apoi prezentaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva instanţei cu propunere de arestare preventivă. Instanţa deveană a emis pe numele acestora mandate de arestare pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune. Cei doi escroci sunt recidivişti, ei fiind condamnaţi în urmă cu câţiva ani la închisoare tot pentru acelaşi gen de fapte.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

10 ore ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

10 ore ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

o zi ago

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

o zi ago

Două mandate puse în aplicare într-o singură zi în județul Hunedoara: arestare preventivă și condamnare cu executare

În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…

o zi ago

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

2 zile ago