În cursul zilei de ieri, doi din cei cinci hoţi dispăruţi de sub ochii poliţiştilor după o urmărire ca în filme, s-au dat pe brazdă.
Este vorba despre Claudiu Petruţ Anghel, zis „Hoaşcă“ şi Laurenţiu Daniel State, zis „Cucu“. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu, aceştia s-au predat la Poliţia municipiului Petroşani şi au fost escortaţi către IPJ Gorj pentru punerea în executare a mandatelor de arestare preventivă. În cazul celorlalţi trei hoţi care nu sunt de găsit deocamdată, poliţiştii continuă căutările, aceştia fiind daţi în urmărire naţională şi internaţională şi în consemn la frontieră. Bărbaţii sunt acuzaţi de furtul mai multor elemente de cale ferată. În urma percheziţiilor, din cauza faptului că decizia de trimitere în spatele gratiilor a celor opt a fost dată după ce au expirat ordonanţele de reţinere, hoţii de furturi de pe calea ferată au fost lăsaţi să plece acasă. În drum, aceştia au fost somaţi să oprească la semnalele poliţiştilor, însă au refuzat. Doar trei au fost prinşi de poliţişti în noaptea de marţi spre miercuri, cinci făcându-se nevăzuţi. (O. Mihnea)
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…
Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…